Acasă Actualitate Două pieţe volante în Timişoara. Model de import, produse exclusiv româneşti

Două pieţe volante în Timişoara. Model de import, produse exclusiv româneşti

DISTRIBUIȚI

piata volanta

Timişoara va avea două pieţe volante: în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” şi în Piaţa Traian. Acestea vor funcţiona cel mai probabil doar sâmbăta, iar cumpărătorii vor avea la dispoziţie doar produse româneşti. 

Înfiinţarea pieţelor a fost ideea consilierilor PDL Adelina Tîrziu şi Ştefan Sandu, încă de anul trecut. Asemenea pieţe de o zi sunt o tradiţie în multe ţări din Europa. Marţi, 11 martie, ideea a ajuns, sub formă de proiect, în Consiliul Local Timişoara. Nu mult a lipsit ca scopul iniţial al proiectului – promovarea producătorilor locali – să fie deturnat. A fost nevoie de un amendament special pentru a interzice producele de import în pieţele volante. Abaterea de la regulă le va aduce comercianţilor amenzi de 1000 de lei şi interdicţia de a vinde în toate pieţele din Timişoara.

Accesul producătorilor în pieţele volante, administrate tot de compania Pieţe SA, va fi gratuit. Pregătirile pentru amenajarea pieţelor şi regulamentul de funcţionare ar putea fi gata în câteva săptămâni. 

S-a hotărât de pieţe volante în Timişoara, în două locaţii: lângă Casa Tineretului şi în Piaţa Traian. Aceste pieţe volante vor funcţia doar în anumite zile, cel mai probabil sâmbăta, şi vor prezenta spre vânzare exclusiv produse autohtone. Un amendament a fost tocmai în acest sens, să se interzică vânzarea de produse din import. Dorim să susţinem producătorii din judeţul nostru, dar nu numai, şi am vrea să oferim cetăţenilor şi produse naturale, nu numai cu mutaţii genetice şi tratate în fel şi chip să aducă un profit cât mai ridicat”, a declarat Nicolae Robu la finalul şedinţei consiliului local.

Comentarii

comentarii