Acasă Cultura Dragoș Neagoe, Heads #2, la Calpe Gallery

Dragoș Neagoe, Heads #2, la Calpe Gallery

444
DISTRIBUIȚI

Expoziția Heads 2 este a doua din seria de expoziții dedicate portretelor, serie începută în 2017 la Galeriile Carol. Tema portretului este însă una centrală creației sale și definitorie pentru mai multe serii de lucrări realizate în ultimul deceniu dar și pentru modul în care Dragoș Neagoe practică și studiază sculptura. Portretul – reper antropomorf dar și cultural esențial pentru formarea sculptorului, în aproape orice moment al istoriei artei – este personajul central al creației sale, chiar și atunci când subiectul nu este doar citatul cultural ci un personaj real cu care sculptorul are o relație afectivă.

Înțeles ca pretext pentru studiul istorie artei, sau pentru cercetarea relației dintre materialitate și expresie, portretul este mereu pentru Dragoș Neagoe mai mult decât reprezentarea subiectului său. El continuă și aprofundează constant acel studiu foarte serios și aplicat al volumului,  expresiei și încărcăturii simbolice pe care îl datorează apropierii sale de Vasile Gorduz, ca student și apoi asistent,  în același timp fiind foarte interesat de tehnica modelării și a turnării, de specificul și plasticitatea fiecărui material în parte, de substanță, degradare și rezistență.

Aproape toate seriile sale de portrete – seria de reinterpretări ale portretelor clasice, locuri comune ale formării, cum ar fi Venus sau Laocoon, seria de autoportrete sau de portrete ale familiei sale, seria Visele lui Ion Petrișor sau seria portretelor generice – trec prin aceleași etape de studiu. De la studiul academic și adaptarea la maniera sa specifică de înțelegere a formei până la deformarea aproape completă, portretele lui Dragoș Neagoe asistă la degradarea și transformarea volumului și a suprafeței prin diverse acțiuni – modelare, suprapunere de straturi de materiale și fragmente de formă sau elemente naturale. Această cercetare a destinului formei sculptate dar și a materiei, implacabil sortită eroziunii se fundamentează paradoxal într-o afirmare a permanenței valorii artistice înțeleasă și asumată la nivel existențial.  Un portret nu este niciodată înțeles pe deplin decât în momentul în care sculptorul îl privește din toate perspectivele, iar forma nu se cristalizează în varianta finală decât atunci când își demonstrează permanența, afirmându-și identitatea în ciuda presiunilor și distorsiunilor aplicate asupra sa. Identitatea subiectului, inseparabilă de cea a reprezentării, se construiește astfel între diversitatea infinită a ipostazelor sale și esența aflată undeva înăuntrul materiei, în substratul formei, o interfață în care prin acțiunea sculptorului se generează imaginea. Acest procedeu, care înseamnă zeci de variante – toate cu statut de lucrare finită – pentru orice portret, chiar și comandat, este cel care a dat ideea inițială pentru acest proiect expozițional.

Pe lângă dinamica cu totul specială dintre formă și evoluția portretului – din perspectivă istorică, sau din perspectiva focalizată asupra erodării substanței într-un segment temporal restrâns, Dragoș Neagoe dezvoltă două direcții cu totul aparte în peisajul sculpturii românești. Tehnica sa de modelare și turnare, prin sculptarea golului, dinspre interiorul formei înspre exteriorul care va deveni vizibil doar la finalul procesului, este un procedeu revelator pentru modul în care se plasează sculptorul față de realitatea observată și reprezentată dar și pentru modul în care construiește volumul, mereu dintr-o perspectivă inversă în care lucrarea de artă nu se află niciodată în afara sa, ca obiect exterior. Cu totul specială este și colaborarea sa cu albinele, activitatea de sculptor fiind dublată de cea de apicultor profesionist, și atunci portretul devine suport protectiv pentru structura naturală, dobândind astfel o nouă funcție și o nouă expresie vizuală, deschisă hazardului. – Mălina Ionescu

Comentarii

comentarii