Aquatim reia, la Muzeul Apei, vizitele ghidate din ultima sâmbătă a lunii. “Se întâmplă să fie de Dragobete, așa că ne vom îndrepta atenția și înspre viața personală a lui Stan Vidrighin, realizatorul primelor stații de epurare și tratare din Timișoara”, atenționează specialiștii Aquatim.
Vidrighin și-a iubit munca cu pasiune. Sub semnul apei, cariera lui a luat o turnură ascendentă. Tot apa este cea care i-a dat, mai târziu, o mare lovitură.
A fost un manager de succes, apreciat de colectivul companiei de apă pe care a inființat-o. Dar cum a fost privit în alte organizații pe care le-a condus? Și, nu în ultimul rând, cine a fost femeia vieții lui?
Un tur ghidat al primei uzine de apă din Timișoara, cu istorioare și amintiri despre Stan Vidrighin are loc sâmbătă, 24 februarie, de la ora 13.00.
Durata: 1 oră. Participanți: 25. Acces gratuit, cu rezervare
Înscrieri aici: https://bit.ly/48m3dzZ
Recomandare de vârstă: 12+ ani.