Acasă Actualitate După 9 ani de dezvoltare necontrolată, Dumbrăvița are Plan Urbanistic General

După 9 ani de dezvoltare necontrolată, Dumbrăvița are Plan Urbanistic General

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali din Dumbrăvița au votat, în ședința din 25 octombrie, cu majoritate de voturi (14 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă”) Panul Urbanistic General al comunei și Regulamentul Local de Urbanism Aferent PUG.

Se pune astfel punct unei perioade de 9 ani de dezvoltare necontrolată, amplificată de absența unui PUG valabil, cu un cadru normativ deficitar care nu a mai răspuns nevoilor și tendințelor dinamicii urbane: Panul Urbanistic General aprobat în anul 2002 și valabil până în 2012 a fost mai fost prelungit încă 2 ani, până în 2014. De atunci un context normativ lacunar nu a mai răspuns provocărilor socioeconomice și de mediu.

Noul PUG asigură utilizarea rațională a teritoriului, conservarea peisajului natural și limitarea procesului de extindere necontrolată. Totodată, implementează politici privind zonele protejate, protecția mediului și calitatea locuirii, în vederea creșterii calității vieții și identității teritoriale pe termen lung, în detrimentul unor avantaje economice pe termen scurt.

Comentarii

comentarii