Protest împotriva parlamentarilor penali și a celor care îi apără
Cei prezenți au scandat lozinci prin care și-au manifestat dezacordul cu acest comportament al aleșilor din forul legislativ al țării. S-au auzit frecvent scandările “Jos penalii!”, “Marș la tribunal parlamentar penal!”, “Cine nu sare, ori e cu Șova, ori e prost de moare”, “Apel la decenţă. Demisia!”, “Șuie Mova!” sau “Nu mai suportăm, noi vă judecăm!”
Unul dintre revoluționarii timișoreni, Lucian Căldăraru, a adus o mătură ca simbol al “curățeniei de primăvară” din Parlamentul României. Pe parcursul manifestării s-au reunit aproape de 100 de persoane. Protestul a fost autorizat și s-a derulat fără incidente.
Senatorii au respins miercuri solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Dan Șova, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Câteva sute de persoane au participat vineri, în mai multe oraşe din ţară, la proteste faţă de imunitatea parlamentarilor.
Comentarii
comentarii