Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Reşiţa face economii la buget, pentru că personalul pleacă în concediu neplătit
„Noi suntem pensionari şi luăm mult mai mult ca ele!“. Este afirmaţia lui Silvester Rus, un domn de 68 de ani, de la CIA Reşiţa, şi reflectă realitatea tragică a României de azi. Domnul Rus este internat în acest centru şi, spune el, pentru că aici îşi petrece tot timpul, este destul de ataşat de personalul din centru. „Practic, noi suntem o familie, aici“, spune omul. Numai că, din păcate, sunt şi situaţii când trebuie să-şi ia rămas bun de la unele angajate din centru, pentru câte 3-6 luni de zile. „Trebuie să îmi iau concediu neplătit, câteva luni pe an, şi să merg să am grijă de bătrâni, în Austria. Am avut o familie care îmi dădea 1.500 de euro pe lună, în condiţiile în care aici câştig 630 de lei, deci în jur de 200 de lei lunar!“, spune Dorina Aguston, una dintre angajate. De aici şi afirmaţia şocantă a domnului Rus, care calculase că, după diminuarea salariului cu 25%, pensia sa va fi mai mare decât salariul lunar al celor care-l îngrijesc! Directorului, însă, situaţia nu prea îi convine, dar o înţelege. Pentru că femeile îşi iau neplătit, el face economii la bugetul de salarii… Dar, pe de altă parte, directorul este obligat să se descurce cu angajaţi mai puţini. Asta în condiţiile în care are deja 60 de locuri blocate, deoarece erau vacante şi au fost oprite angajările. „Facem economii cu personalul care îşi ia între patru şi şase luni de concediu neplătit, dar trebuie să suplinim lipsa de personal pe centru. E drept că angajaţii se străduiesc mai mult şi bolnavii nu simt asta, dar pe aceşti angajaţi nu am cum să-i motivez, ba chiar trebuie să le mai tai şi 25% din salariu. Acum am 13 persoane plecate în concediu neplătit. Asta ca să nu mai spun de contabilă, care a plecat definitiv în străinătate, nu ca şi contabil, ci ca îngrijitor de persoane, dar cu 1.700 de euro salariu!“, spune Pavel Fiştea, cu năduf. „Eu lucrez dincolo, de cinci ani de zile. Din păcate, plec doar în concediul meu de odihnă, adică după un an de muncă, mă odihnesc tot muncind, în Austria sau Germania. Dar nu am ce face, salariul de aici nu îmi ajunge, am rate la bănci, am datorii, am copii, nu pot să-i las de izbelişte“, spune şi Mărioara Galbeni. Corneliu Maniu adaugă: „noi ne ataşăm de ei, pentru că sunt tot timpul cu noi, aşa că ne pare rău când pleacă cu lunile, dar îi înţelegem, pentru că ştim ce salarii mici au. Ar trebui făcut ceva, să fie şi mai mulţi îngrijitori şi să fie mai bine plătiţi, să nu aibă motiv să plece din ţară“, spune Cornel Maniu, care, la cei 68 de ani, îşi petrece tot timpul în Centru, neputând face absolut nimic fără ajutor.
