Acasă Economic Ernst & Young: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat...

Ernst & Young: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat în 2012

DISTRIBUIȚI

Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat în 2012, în comparaţie cu anul 2011, crescând cu 106%, până la o valoare estimată de 788 milioane de dolari, conform studiului M&A Barometer realizat de Ernst & Young România. Deşi numărul tranzacţiilor efectuate a scăzut uşor în 2012 faţă de anul 2011 (114 tranzacţii efectuate în 2012, faţă de 120 în 2011), creşterea a fost asigurată de dublarea mediei tranzacţiilor ale căror valori au fost făcute publice. „În ciuda situaţiei macroeconomice şi incertitudinilor politice din anul 2012, putem spune că piaţa de fuziuni şi achiziţii a avut un an bun, rezultat bazat pe cele câteva tranzacţii reprezentative în sectoare ca agri-business, e-commerce, energii regenerabile şi real estate”, explică Florin Vasilică, partener şi director al departamentului de Asistenţă în tranzacţii în cadrul Ernst & Young România. Investiţiile au provenit în această perioadă din SUA (8 tranzacţii), Franţa (5 tranzacţii), Cipru şi Marea Britanie (fiecare câte 4 tranzacţii), Germania şi Canada (câte 3). Germania, principalul investitor în mod tradiţional, a fost înlocuită de SUA. De cealaltă parte, nu s-a înregistrat nicio investiţie românească în afara graniţelor (outbound), indicând faptul că jucătorii locali sunt mai concentraţi pe consolidarea afacerilor în ţară. Cele mai atractive sectoare, în funcţie de valorile anunţate ale tranzacţiilor, au fost real-estate-ul, retail-ul, producţia, industria alimentară şi energia şi mineritul. Anul 2012 a marcat şi o creştere a numărului de tranzacţii cu companii puternice, dar a continuat şi tendinţa conturată în 2010 şi 2011, când companiile aflate în insolvenţă sau în situaţii dificile dominau tranzacţiile locale. Dacă luăm în considerare şi faptul că în 2012 s-a încheiat cea mai mare tranzacţie din ultimii doi ani – achiziţia producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de către Ameropa Holding, putem spune că încrederea investitorilor în economia românească s-a consolidat.

Ce investitori ne-au trecut pragul în 2012?

Dacă în anul 2011 piaţa românească de M&A a fost împărţită în mod egal între investitorii străini şi cei locali, în 2012 investitorii străini au avut 54% din piaţă, fapt care indică un interes crescut al investitorilor străini în piaţa românească, aceştia monitorizând în continuare România în căutarea unor ţinte atractive. Cu toate acestea, procentajul investiţiilor de tip private equity în numărul tranzacţiilor a scăzut, de la 35% în 2011, la 18% în 2012. Acest indicator subliniază dificultatea investitorilor financiari de a identifica obiective interesante în România pe măsura portofoliului lor, dar şi concentrarea atenţiei acestora asupra vânzării companiilor de portofoliu deţinute de mult timp.

Previziuni pentru 2013

„În 2012, s-a văzut o dinamică crescută în piaţa de M&A care continuă şi în acest început de an. Această dinamică va fi susţinută de aşteptata stabilitate politică şi de reînceperea procesului de privatizare, precum şi de tranzacţiile aşteptate în sectorul financiar şi al energiei regenerabile. De aceea, cred că 2013 va fi un an mai bun decât 2012”, a adăugat Florin Vasilică.

Comentarii

comentarii