Acasă Economic Nou centru operațional TNT în Timișoara, la standardele de excelență ale industriei...

Nou centru operațional TNT în Timișoara, la standardele de excelență ale industriei de curierat express

DISTRIBUIȚI

TSR 1 w

TNT Romania, parte a TNT Express, unul dintre liderii globali în curierat și servicii logistice, a inaugurat un nou hub, în imediata vecinătate a Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara. Centrul din Timișoara a fost construit conform specificațiilor TNT, pentru a oferi suportul operațional și tehnologic specific serviciului express de înaltă performanță. Companiile din zona de vest a României obțin astfel acces la capacități operaționale extinse, conexiuni aeriene și rutiere directe, precum și toate facilitățile necesare industriilor de vârf. Noul hub express reprezintă un punct nodal pentru conexiunile locale și naționale, fiind situat la mai puțin de 1 km de Aeroportul Internațional “Traian Vuia”, în imediata vecinătate a liniei de centură. Noi resurse sunt puse astfel la dispoziția companiilor din zona de vest a țării și a cluster-ului industrial din proximitatea Timișoarei, cu suportul rețelelor integrate TNT. Expedierile naționale sau internaționale, precum și operațiuni logistice de amploare reflectând contracte comerciale sau campanii complexe, vor fi procesate în cadrul acestui nou hub modern, cu 1.200 metri pătați de spațiu de depozitare. Accesul transporturilor în zona de depozitare este facilitat și securizat în cadrul celor 22 de zone de andocare pentru autoutilitare, al celor 7 platforme destinate camioanelor Rețelei Rutiere Europene TNT Express, precum și pe platforma destinată exclusiv transporturilor aeriene. Expedierile care tranzitează hub-ul TNT sunt mai departe procesate cu ajutorul benzilor de sortare și a aparatului cu raze X, în condiții de rapiditate și siguranță sporită, pentru un transfer în condiții perfecte către destinația finală. Transporturile aeriene Express pot fi astfel încărcate direct în aeronava dedicată, care asigură conexiuni zilnice, un avantaj major în direcția optimizării timpilor de preluare, respectând în același timp reglementările specifice industriei transporturilor. Vorbind de proiecte complexe, este important de menționat că, în cadrul noului hub express, sunt rezervate spații speciale pentru bunurile periculoase și pentru produsele de valoare, facilități importante pentru clienții din diverse industrii cheie, prezente în zonă: industria auto, electronică și high-tech, dar și domeniul medical – farmaceutic. Ca operator certificat pentru transporturi express, inclusiv pentru diverse categorii de bunuri cu regim special (vopseluri, parfumuri, solvenți, etc), TNT poate asigura desfășurarea acestor expedieri în regim de curierat, aspect relevant din punct de vedere al eficientizării proceselor logistice.
“Pentru noi sunt extrem de importante calitatea serviciilor și soluțiile inovatoare pe care le oferim clienților noștri, în contextul perspectivelor de dezvoltare zonale”, a declarat Dorin Hanea, country development manager TNT România. “Am proiectat un nou centru, la cele mai înalte standarde ale industriei express, pentru a susține creșterea economică sustenabilă a partenerilor noștri, fie că vorbim de afaceri locale sau de comerț internațional”. În cei 600 de metri pătrați de spațiu destinat birourilor TNT din Timișoara, experții în managementul lanțurilor de distribuție sau în probleme legate de vamă, acordă asistență clienților companiei, pentru ca aceștia să poată valorifica noi oportunități de dezvoltare a propriilor afaceri. În funcție de piața de desfacere căreia i se adresează și de volumele transportate, clienții pot opta pentru variantele aeriene, rutiere sau chiar pentru conexiuni naționale și internaționale directe (Direct Express). Noul sediu TNT din Timișoara, cu rol coordonator la nivel regional (Road Management Centre pentru Europa de Est în cadrul Rețelei Rutiere Europene a companiei), constituie un nou reper pentru mediul de afaceri local și o resursă strategică pentru dezvoltarea de noi investiții în zona de vest a României.

Comentarii

comentarii