Acasă Cultura Facem muzică pentru public

Facem muzică pentru public

DISTRIBUIȚI

Trupa Hobo Sapiens, cunoscută astă vară sub denumirea Popa Şapcă, s-a lansat anul trecut la Student Fest, după care au avut o evoluţie fulminantă la o serie de concerte în ţară şi străinătate,  alături de nume precum Guano Apes, Macy Gray, Black Sun Empire, Gabriella Cilmi, Paco Pena, Dubioza Collektive, Superhiks, Esma Redzepova sau Zdob şi Zdub. Muzica balcanică pe care băieţii o produc se pliază foarte bine spiritului zonei, rezultatul fiind angajamente serioase în viitorul apropiat în ţară, în Macedonia, Serbia sau Ungaria. Am stat de vorbă cu producătorul şi, recent, unul din vocalii trupei, Adrian Voichiţescu, despre transparenţă şi ce presupune un concept de trupă, ce trebuie şi ce nu trebuie făcut pe scenă, în promovare, ce înseamnă marketingul unei formaţii, totuşi, recent apărute pe piaţă. Împreună cu Emilia Păunescu, Adrian Voichiţescu formează o echipă care, momentan, se ocupă de producţia, marketingul şi, în general, promovarea Hobo Sapiens pe o piaţă care încă trebuie educată cu privire la datului unui ban la un concert. „În primul rând, ne-am schimbat denumirea pentru că am mers la o serie de concerte în afară şi toţi ne poceau numele. Ne ziceau în toate felurile, numai cum trebuie nu. Am dorit ca asta să nu mai fie un impediment şi ne-am ales numele acesta nou, Hobo Sapiens, pentru că ne reprezintă muzica şi pe noi”, spune Adrian Voichiţescu, adăugând că ar vrea să facă din acest prim produs de gen de pe piaţa românească un nume cât mai important şi un fenomen „hobo”. Cât despre componenţa modificată radical, Adrian spune: „Am pornit cu o formulă, care s-a schimbat din mai multe motive. Au plecat oameni pentru că nu le-a plăcut muzica sau stilul de lucru, am dat oameni afară, pentru că vrem să facem o chestie faină, un produs bun. Componenţa trupei e în continuă dezvoltare, pentru că încercăm să facem totul aşa cum trebuie făcut. Sunt format ca actor şi ştiu cât de importantă este individualitatea omului pe scenă, dar, în acelaşi timp, am fost învăţat cu o anumită disciplină pe care acum o impun.” Vorbind despre cântatul pe dincolo şi cântatul în ţară, producătorul Hobo Sapiens spune că primirea şi tratamentul găsit în afară sunt mult superioare. „Pentru ca fenomenul acesta să funcţioneze, tu, ca artist, lucrezi într-un sistem: ai nevoie de o echipă în spate, de organizatori buni de evenimente şi o sonorizare excelentă. La noi, dacă eşti trupă „mică”, omul de la sonorizare nu dă doi bani pe muzica ta. Drept urmare, noi ne-am dat o dată jos de pe scenă din cauza asta. Pe când, în afară, nu numai că-şi dau tot interesul, dar întotdeauna am plecat de la un concert cu alte angajamente.” Discutând, Adrian spune că sunt oameni pe care îi apreciază foarte mult, mai ales în Timişoara, anume Ioan Coriolan Gârboni (directorul Filarmonicii Banatul) şi Ioan Băla (fostul director al Penitenciarului Timişoara): „Aceşti doi oameni au făcut şi fac nişte chestii extraordinare pentru comunitate. Ne-au înţeles şi pe noi şi produsul nostru.” Pe Hobo Sapiens puteţi să-i vedeţi în concert vineri, 22 ianuarie, în Setup Venue, de la ora 22.

Comentarii

comentarii