Acasă Sport FC Timişoara i-a făcut o primă ofertă lui Contra

FC Timişoara i-a făcut o primă ofertă lui Contra

DISTRIBUIȚI

Chiar când se gândea să-şi agaţe ghetele în cui, jucătorul lui FC Timişoara Cosmin Contra a primit vestea convocării la echipa naţională pentru cele două meciuri de calificare pentru Campionatul European din 2012. Jucătorul bănăţenilor a făcut declaraţia posibilei retrageri chiar după meciul cu Steaua, meci în care înscrisese un gol care a adus un punct echipei alb-violete. Contra nu a evoluat rău în partida României contra Albaniei, dovedind că mai poate juca la nivel înalt. Deşi nu a mai fost convocat de mai bine de un an la echipa naţională, la sfârşitul meciului dintre România şi Albania, terminat la egalitate, scor 1-1, Contra a declarat că echipa naţională ar trebui să continue fără el.
La aflarea veştii cum că „Guriţă” doreşte să se retragă, coechipierii de la Poli au încercat să facă tot posibilul pentru a-l avea în continuare pe Cosmin Contra alături de ei. Cel mai mare susţinător al lui Contra a fost Ianis Zicu, proaspătul transferat la echipa timişoreană ieşind la un antrenament purtând un tricou pe care era scris numele lui Contra. Oficialii bănăţeni au amânat decizia de a negocia un nou contract cu „Guriţă”, sperând ca jucătorului să-i mai scadă pretenţiile financiare. Nu a durat mult însă şi patronul bănăţenilor, Marian Iancu, a decis că este momentul să-i facă o ofertă lui Contra pentru a continua la FC Timişoara. Oficialii bănăţenilor au avut o discuţie cu Cosmin Contra şi i-au făcut jucătorului o ofertă concretă. Rămâne de văzut dacă jucătorul bănăţean este de acord cu propunerea oficialilor clubului, un răspuns din partea lui Contra fiind aşteptat să vină după partida României de marţi contra reprezentativei Belarusului.

FC Timişoara face încă un transfer

Oficialii bănăţeni încearcă să transfere un jucător care să întărească departamentul ofensiv al echipei. După ce în apărare a venit ex-dinamovistul Helder, muntenegreanul Nikolici este aşteptat să vină la clubul bănăţean zilele acestea. Nikolici este un atacant tânăr, care ar face pereche perfectă cu Axente. Lotul bănăţenilor continuă antrenamentele pentru partida de duminică, 12 septembrie, împotriva echipei Astra Ploieşti, singurul indisponibil fiind mijlocaşul Alex Curtean, jucătorul fiind suspect de ruptură musculară.

Comentarii

comentarii