Acasă Sport FC Timișoara II rămâne în continuare fără victorie

FC Timișoara II rămâne în continuare fără victorie

DISTRIBUIȚI

Eșalonul al treilea al campionatului intern de fotbal a ajuns la etapa cu numărul șapte. Formația satelit a echipei FC Timișoara a jucat, în etapa a șaptea, împotriva formației Luceafărul Oradea. Echipa orădeană este liderul la zi în Liga a III-a din seria a V-a. Elevii lui Cosmin Petruescu au întâlnit așadar cea mai în formă echipă din campionat, lucru care a îngreunat situația bănățenilor, care erau în căutarea victoriei în această ediție de campionat. Meciul împotriva Luceafărului a fost primul pentru bănățeni după o pauză de trei săptămâni cauzată de locurile libere din seria în care sunt repartizați timișorenii. Partida jucată la Oradea a avut de toate. Echipa gazdă și-a respectat blazonul de lider și a deschis scorul la mijlocul primei reprize. Formația timișoreană nu s-a lăsat impresionată de faptul că orădenii au preluat conducerea și au încercat să revină pe tabelă. Avantajul gazdelor a durat doar un sfert de oră, în minutul 35 al primei reprize jucătorul bănățean Trandu punctând printr-un șut senzațional din afara careului mare. Partida s-a relansat, iar orădenii au început să preseze din ce în ce mai tare în căutarea golului câștigător. Defensiva bănățenilor a funcționat de minune, fapt ce arată că în pauza avută de bănățeni, antrenorul Cosmin Petruescu a reușit să îndrepte greșelile din apărare. FC Timișoara II putea să se întoarcă de la Oradea cu cele trei puncte, însă arbitrul partidei nu a vrut să le acorde alb-violeților un penalty spre finalul partidei. Scorul final a fost 1-1, timișorenii marcând al șaptelea meci fără victorie în acest campionat. Privind per ansamblu, punctul adus de pe terenul liderului seriei V poate fi privit ca un rezultat pozitiv, dând spreranțe timișorenilor că victoria nu este departe. FC Timișoara II rămâne pe poziția 11 în campionat, cu doar trei puncte acumulate în 5 partide jucate. Timișorenii au posibilitatea să bifeze prima victorie în etapa viitoare, cea cu numărul opt, când pe terenul bănățenilor va veni formația CSM Școlar Reșița. Formația din Reșița se află pe locul 10, reșițenii acumulând 6 puncte din 6 meciuri.

Comentarii

comentarii