Acasă Actualitate Festivitate de absolvire stropită cu apă de ploaie, la Agro

Festivitate de absolvire stropită cu apă de ploaie, la Agro

DISTRIBUIȚI

Incident uluitor  la Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Chiar în timpul cursului festiv de final de an, în aula universităţii a început să plouă torenţial, printr-o crăpătură din tavan. S-a întâmplat luni, în timpul cursului festiv al Facultăţii de Cadastru din cadrul universităţii.

Foarte probabil, nimeni nu ar fi sesizat incidentul, dacă  cei prezenţi la cursul festiv nu ar fi filmat minunea. Studenţii au şi postat filmuleţul pe youtube, subiectul căpătând astfel proporţii nebănuite. Cel puţin aşa susţine prorectorul USAMVB, Stelian Acatincăi. „A fost un accident care se putea întâmpla oriunde. A plouat foarte mult, iar gura de golire a acoperişului s-a înfundat cu frunze şi crengi. A pleznit o coloană de scurgere, dar pagubele materiale sunt neînsemnate şi viaţa nimănui nu a fost pusă în pericol”, ne-a declarat prorectorul USAMVB, Stelian Acatincăi. Problema a fost rapid remediată, dar absolvenţii vor povesti, probabil, mult timp despre surpriza venită din cer. Filmuleţul buclucaş poate fi vizionat pe link-ul http://www.youtube.com/watch?v=oQzAtg8Ihhs&feature=player_embedded.

 

Comentarii

comentarii