Acasă Actualitate Fosta Dermatologie de pe Mărăşeşti devine Centru Multicultural

Fosta Dermatologie de pe Mărăşeşti devine Centru Multicultural

DISTRIBUIȚI

clinica-dermatologie-TimisoaraSediul fostei Clinici universitare de boli dermato-venerice de pe strada Mărăşeşti va deveni Centru multicultural, printr-un amplu proces de refuncţionalizare. Primarul Nicolae Robu a anunţat marţi că municipalitatea este gata să aplice pentru obţinerea de fonduri europene, valoarea investiţiei fiind estimată la 5 milioane de euro. ”Sunt convins că vom obţine fondurile necesare pentru realizarea proiectului”, spune primarul.
Iniţial, adică în urmă cu patru-cinci ani, edilul avea în plan să mute în acel spaţiu toate misiunile diplomatice din oraş, respectiv, consulatele, dar au apărut diverse opinii cu privire la un astfel de conglomerat diplomatic în centrul oraşului.
Cel mai important lucru este că Dermatologia a fost scoasă din acea clădire devenită insalubră pentru internaţi şi care niciodată nu ar fi putut fi ”deratizată şi dezinfectată” aşa cum trebuie, fiind în permanenţă plină de pacienţi.
Fosta Clinică de dermatologie dispune de un spaţiu de 4.300 de metri pătraţi şi fiind clădire de patrimoniu, trebuie întreţinută corespunzător, urmând a fi destinată activităţilor culturale şi introducerii în circuitul funcţional public al zonei centrale a oraşului.

Comentarii

comentarii