Acasă Actualitate Fără rectori securişti!

Fără rectori securişti!

DISTRIBUIȚI

Studenţii vor ca Legea Lustraţiei să se aplice şi în universităţi
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România cere tuturor senatorilor ca în cadrul Legii Educaţiei Naţionale să fie introdus un amendament „uitat” de Legea Lustraţiei. Studenţii vor să existe un alineat care să ateste incompatibilitatea funcţiei de rector, conform legii adoptate pe 19 mai de Camera Deputaţilor.
“Nu este normal ca tocmai funcţia de rector să fie omisă din legea lustraţiei. Dacă vorbim de simbolurile din lumea academică, rectorul este una din cele mai simbolice figuri. Trebuie să dăm un exemplu, ca responsabilii celor petrecute în perioada comunistă, să nu ajungă să dea lecţii de moralitate viitorilor lideri ai tării”, spune Cezar Mihai Hâj, preşedintele ANOSR. Concret, liderii studenţilor 
doresc limitarea accesului la funcţiile de conducere în universităţi pentru persoanele care au făcut parte din  structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist. Studenţii spun că aceştia nu ar trebui să poată candida sau să fie numiţi pe o perioadă de 5 ani consecutivi de la intrarea în vigoare a Legii Lustraţiei.

Comentarii

comentarii