Acasă Stiri pe scurt Gigi Becali rămâne în arest

Gigi Becali rămâne în arest

318
DISTRIBUIȚI

Gigi Becali rămâne în arest încă 25 de zile, a decis luni Tribunalul Bucureşti, care a hotărât să respingă toate recursurile făcute de inculpaţi în dosarul sechestrării a trei persoane care i-au furat maşina finanţatorului Stelei.
Procesul a durat aproape 10 ore. Judecarea recursului de luni a lui Gigi Becali a fost suspendată timp de aproximativ o oră, după ce avocaţii au cerut recuzarea judecătorilor, pe motiv că nu li s-a permis să vadă înregistrările de la barul din Pipera luate, duminică, din telefonul unui inculpat.
Decizia este definitivă, astfel încât finanţatorul Stelei şi celelalte patru persoane care au mai primit mandat de la Judecătorie va petrece Paştele în arest.
Un singur inculpat din acest dosar, Marius Giavela, administratorul barului din Pipera, va rămâne în libertate, instanţa respingând recursul procurorilor.
"Sincer, nu mă aşteptam la această decizie. Consider că este o hotărâre care nu are nicio legătură cu justiţia, dincolo de toate speculaţiile. Mă mâhneşte. Vrem să avem încredere, să avem justiţie, dar realitatea este alta, din păcate", a declarat avocatul lui Becali, Gheorghiţă Mateuţ, pentru NewsIn.
El a precizat că tot ce îi mai rămâne de făcut este să formuleze "cereri peste cereri de punere în libertate". Mateuţ nu exclude posibilitatea unei căi extraodinare de atac. Gigi Becali a fost dus înapoi în arestul Direcţiei Cercetări Penale, după ce recursul privind arestarea finanţatorului Stelei s-a judecat.
Gigi Becali a fost reţinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinut o a şasea persoană. Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, apoi, arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Sursa: NewsIn

Comentarii

comentarii