Acasă Sport HCM Politehnica a pierdut din nou în Liga Națională

HCM Politehnica a pierdut din nou în Liga Națională

DISTRIBUIȚI

Formația de handbal masculin HCM Politehnica Timișoara nu a reușit să repete evoluția bună din etapa trecută, când s-au impus pe teren propriu în fața celor de la HC Odorhei, și au pierdut meciul jucat împotriva celor de la Dinamo Călărași. Băieții antrenați de Nedeljko Vuckovic au întâlnit o echipă puternică din acest sezon, formația din Călărași ocupând înaintea etapei a VIII-a locul cinci în clasamentul Ligii Naționale. Bănățenii au început bine partida jucată duminică la Călărași, reușind să țină în șah echipa gazdă. La finalul primelor 30 de minute tabela indica scorul de 11-11, fapt ce dădea timișorenilor speranțe la o nouă victorie importantă. Actul secund a început în aceeași notă de echilibru, ambele echipe ținându-se aproape pe tabelă. Soarta partidei s-a decis în ultimele minute ale înfruntării, când echipa din Călărași a profitat de un plus de concentrare și a reușit să-și adjudece victoria cu scorul final de 21-19. Cei mai eficienți marcatori din tabăra alb-violeților au fost Ioan Stan, cu cinci goluri și Mihai Timofte, tot cu cinci reușite. Politehnica a coborât în urma eșecului de la Călărași pe locul zece, însă băieții lui Vuckovic trebuie să-și revină, deoarece la finalul săptămânii, în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, va poposi formația Bucovina Suceava, echipă clasată pe poziția a șaptea în clasament.

 

Comentarii

comentarii