Acasă Actualitate „Heaven” şi „Termal”, scoase la licitaţie

„Heaven” şi „Termal”, scoase la licitaţie

DISTRIBUIȚI
altÎn luna iulie a acestui an, consilierii locali ai Timişoarei aprobau prelungirea contractelor de închiriere încheiate anterior pentru două cunoscute baze de agrement din Timişoara, motivaţia adusă fiind că închiderea celor două ştranduri ar fi în defavoarea timişorenilor. Este vorba de Baza sportivă şi de agrement din Timişoara, zona Stadion, cunoscută timişorenilor sub numele de „Heaven” şi de Ştrandul termal de pe bulevardul Vasile Pârvan, acum denumit „ZHH”, dar cunoscut de timişoreni drept „Ştrandul Termal”.

 Baza de agrement de lângă stadion a fost închiriată, prin licitaţie publică deschisă, în anul 2003, către SC ELAINE SRL, iar ştrandul de pe bdul. Vasile Pârvan a fost închiriat, tot prin licitaţie, în 2004, către SC GPG Company SRL. Primul contract, pentru „Heaven”, era încheiat până la 31 iulie 2009, iar cel pentru cea de-a doua locaţie, „Termal”, până la 30 iunie 2009. Cum spuneam anterior, cele două contracte au fost prelungite în această vară până la terminarea sezonului cald, adică până la data de 30 septembrie 2009. Acum însă, consilierilor locali li se propun spre vot, în plenul din această lună, două proiecte de hotărâre privind închirierea, prin licitaţie publică, a celor două baze de agrement. Ambele obiective vor fi încheiate pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire. 
Investiţii ilegale
Conform documentaţiilor întocmite de municipalitate pentru aprobarea celor două licitaţii, în cazul ambelor baze de agrement, chiriaşii au făcut unele investiţii pentru care nu aveau autorizaţiile necesare. La „Heaven” este vorba despre un bazin pentru copii şi o construcţie metalică folosită pealt post de club, iar la „Termal”, despre un etaj prea mult la o construcţie care era autorizată. „S.C. ELAINE S.R.L. a realizat lucrări de amenajare şi modernizare a bazei sportive şi de agrement fără Autorizaţie de Construire, construind încă un bazin de înot pentru copii şi o construcţie metalică demontabilă pentru desfăşurarea de evenimente”, se arată în referatul proiectului de hotărâre privind inchirierea prin licitatie publica deschisa a obiectivului Baza Sportiva si de agrement din Timisoara, zona Stadion. SC GPG Company SRL nu a respectat Autorizaţia de Construire nr. 3033/25.11.2005, fiind realizat un etaj peste corpul de clădire în regim parter situat la intrarea în baza de agrement, în stânga intrării, conform referatului proiectului de hotărâre privind inchirierea prin licitatie publica deschisa a obiectivului “Ştrand termal cu construcţii” din Timisoara, str. Vasile Parvan nr. 9. În cazul etajului în plus de la “Termal” a existat un proces pe rol pentru aducerea clădirii la starea iniţială prin demolarea etajului în plus. Termenul de judecată era 17 septembrie 2009. Clădirea aflată în litigiu nu va face obiectul închirierii, urmând ca situaţia să fie clarificată de instanţă. La fel, în cazul bazei de agrement de lângă stadion, construcţia metalica demontabilă folosită pentru organizarea de evenimente şi discotecă realizată fără Autorizaţie de Construire nu va face obiectul închirierii. 
 
Licitaţie publică deschisă
 
Baza sportivă şi de agrement situată în zona Stadion are o suprafaţă de 15.368 mp şi se va închiria cu destinaţia de ştrand şi activităţi de agrement, volei, fotbal, bufet de incintă, bar. Obiectivul “Ştrand termal cu construcţii” de pe bdul. Vasile Pârvan nr. 9 are o suprafaţă de 12.707 mp şi se va închiria cu destinaţia de ştrand şi activităţi de agrement, volei, fotbal, bufet de incintă, bar, restaurant. Conform caietelor de sarcini pregătite pentru cele două licitaţii, preţul de pornire la licitaţii stabilit pentru închiriere este de 34.808,52 lei/lună (aproximativ 8.200 de euro) pentru baza de agrement de lângă stadion (“Heaven”) şi de 23.790,70 lei/lună (aproximativ 5.600 de euro) pentru baza de agrement de pe bulevardul Vasile Pârvan (“Termal”). În plus, pentru a participa la licitaţie, cei interesaţi trebuie să depună o garanţie echivalente cu două luni de chirie: 70.000 de lei pentru “Heaven” şi 50.000 de lei pentru “Termal”. “Pasul de supralicitare este de 10% din preţul de pornire la licitaţie. Preţul licitat al închirierii va fi cel puţin egal cu preţul de pornire la licitaţie şi va fi indexat anual cu rata inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică. Plata chiriei se datorează de la data încheierii procesului-verbal de predare – primire al obiectivului. Modul de plată al chiriei, cât şi clauzele contractuale se vor stabili prin contractul de închiriere”, se arată în cele două caiete de sarcini.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comentarii

comentarii