Acasă Cultura Herta Muller a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură

Herta Muller a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură

DISTRIBUIȚI

O bănăţeancă i-a eclipsat pe Nichita Stănescu şi Lucian Blaga şi va fi făcută cetăţean de onoare la Niţchidorf 
Scriitoarea germană de origine română, Herta Muller, originară din localitatea timişeană Niţchidorf, a reuşit să obţină, joi, cea mai importantă distincţie pentru literatură – Premiul Nobel.  „Este cea mai mare performanţă a culturii române contemporane”, este de părere profesorul universitar Marcel Tolcea. În opinia scriitorului timişorean, Nobelul este o veche iluzie a literaturii române, după ce speranţele românilor s-au numit Geo Bogza, Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. Nimeni nu a reuşit să obţină cea mai înaltă distincţie. Poate şi pentru că puterea comunistă nu dorea să aibă niciun laureat Nobel, singurul care ar fi putut primi acest premiu fiind Nicolae Ceauşescu. Nobelul Hertei Muller “evidenţiază valorile multiculturalităţii româneşti”, e de părere şi academicianul Răzvan Theodorescu. Scriitoarea germană s-a născut la Niţchidorf, pe 17 august 1953. Ea era membră a Uniunii Scriitorilor din Timişoara. Juriul Nobel şi-a motivat decizia prin „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezmoşteniţilor”. Apartenenţa la grupul de scriitori disidenţi de etnie germană din România, AKTIONSGRUPE, o aduce pe Herta Muller în atenţia Securităţii. Pentru că refuză să colaboreze, este persecutată, iar prima ei carte, ”Şesuri”, apare în 1982, cenzurată. Scriitoarea a declarat, în repetate rânduri, că Nobelul nu este un obiectiv important pentru ea. Herta Muller este laureata a numeroase premii internaţionale, iar cîrţile sale sunt traduse în peste 20 de limbi . Valoarea Premiului Nobel este de zece milioane de coroane suedeze. Primarul localităţii din Niţchidorf, Ioan Maşcovescu, vrea să ia cât mai repede legătura cu scriitoarea şi va propune să-i fie acordat titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii.

Comentarii

comentarii