Acasă Sănătate Hidroterapie gratuită pentru copiii cu dizabilităţi din Timişoara

Hidroterapie gratuită pentru copiii cu dizabilităţi din Timişoara

DISTRIBUIȚI

hidroterapie

La Grădiniţa PP 26, de pe strada Teiului, copiii cu dizabilităţi din Timişoara pot beneficia de hidroterapie gratuită, în cadrul unui parteneriat între Primăria Timişoara şi Asociaţia „Şcoala Mamei Junior”.

Viceprimarul Dan Diaconu a promovat acest parteneriat, oferind posibilitatea practicării acestui gen de terapie în bazinul realizat de municipalitate la această grădiniţă.

„Toate rezultatele pe care le-am văzut sunt extraordinare, iar prezenţa noastră într-un astfel de parteneriat este absolut logică. Suntem în această problematică şi prin alte instituţii. Vreau să apreciez şi deschiderea grădiniei, pentru că în niciun moment nu au existat prejudecăţi referitoare la folosirea bazinului şi asta e de apreciat. Vom continua, sper să dea rezultate bune, mai ales că e un serviciu gratuit şi e mai accesibil în această locaţie”, spune Diaconu.

Bazinul de înot este folosit de copiii din grădiniţă, iar în anumite intervale orare se face şi hidroterapie. Ioana Vîrtosu, reprezentanta asociaţiei, a declarat că sunt 100 de beneficiari ai acestui program, care se derulează timp de 10 ore şi la care lucrează 6 kinetoterapeuţi şi 26 de voluntari, medici, avocaţi, studenţi. Există şi grupe mixte de copii, în care sunt unul sau doi copii cu dizabilităţi, unii dintre ei fiind pentru prima dată alături de alţi copii.

„Am început să oferim terapie prin apă acum un an de zile. Am început cu un grup ed 7 copii, care în două săptămâni a ajuns la 34, în a treia săptămână la 50 şi după şapte săptămâni am ajuns la 100 de beneficiari. Ce ne-a motivat după ce ne-am înhămat la un număr atât de mare de copii a fost faptul că am văzut rezultate extraordinare, în special la copii cu tetrapareză şi autism”, explică Ioana Vîrtosu.

Comentarii

comentarii