Acasă Actualitate Hoţi de buzunare prinşi de poliţiştii din Timişoara

Hoţi de buzunare prinşi de poliţiştii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reţinut două persoane suspecte de comiterea mai multor furturi din buzunare, toate pe raza municipiului Timişoara. În data de 28 august, B. Alexandru, de 44 de ani şi B. Florin, de 42 de ani, ambii din Timişoara, au fost văzuţi de o femeie în timp ce sustrăgeau din buzunarul lui S. Petru un telefon mobil. În acel moment, păgubitul a fost atenţionat că a rămas fără telefon şi a început să fugă după cei doi bărbaţi, solicitând sprijinul unei patrule a Poliţiei Locale Timişoara, care se afla în zonă. Cei doi hoţi au fost prinşi într-o curte de pe strada Victoriei şi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara, pentru dispunerea măsurilor legale. Din fericire, telefonul mobil, în valoare de 600 de euro, a putut fi recuperat şi predat persoanei vătămate. Din cercetările poliţiştilor de investigaţii criminale a rezultat că cei doi sunt suspecţi de mai multe furturi comise cu precădere în centrul Timişoarei, dar şi în zona Gării de Nord, în staţia de autobuz din zona complexului studenţesc sau în alte zone, fiind cunoscuţi ca şefii reţelelor de furturi din buzunare. Cei doi hoţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comentarii

comentarii