Acasă Eveniment Iarnă la două capete pentru timişoreni: Colterm face promisiuni, FALT anticipează dezastrul

Iarnă la două capete pentru timişoreni: Colterm face promisiuni, FALT anticipează dezastrul

DISTRIBUIȚI

Aurel Matei: “Timişorenii nu vor plăti în plus la facturile de încălzire din acest an”

Timişorenii nu vor plăti nimic în plus la întreţinere în iarna acestui an. În cel mai rău caz facturile vor putea creşte cu maxim 10-15%. Este asigurarea pe care Colterm o face celor ce nu s-au debranşat încă de la sistemul centralizat de încălzire. Eliminarea subvenţiilor la încălzire planificată de Guvern a stârnit o isterie naţională. În alte părţi, oamenii şi-au făcut calculele şi au ajuns la concluzia că ar putea să ajungă să plătească şi până cu 150% mai mult la întreţinere în perioada de iarnă. La Timişoara nu este cazul, susţin responsabilii. Până acum, cam 50% din costul real al gigacaloriei era susţinut de către Guvern şi consiliile locale. Acum totul cade în sarcina primăriilor. La Timişoara preţul pe care populaţia îl plăteşte pe gigacalorie este de 252 de lei. Preţul de producţie este de 325 de lei. Dacă nu mai există nicio subvenţie, populaţia va fi obligată să plătească la facturi cu 29% mai mult.

Căliţi cu preţuri mari la întreţinere

Timişorenii nu vor rămâne cu buzunarele goale în această iarnă. Experţii de la Colterm ne spun că putem sta liniştiţi. “Noi timişorenii suntem deja căliţi cu preţuri ridicate, de anul trecut preţul gigaloriei pe care îl plătim este 252 de lei. Chiar dacă subvenţia guvernului dispare, primăria şi-a asumat să nu mărească preţul gigacaloriei, care oricum e măricel faţă de alte locuri din ţară. Preţul real al gigacolirei este de 325 de lei. Legea spune că primăria este obligată să suporte cel puţin 10% din aceşti 325 de lei. Din câte ştiu Primăria Timişoara ar vrea să suporte toată diferenţa de preţ. Chiar dacă nu o face, facturile la căldură nu pot fi în această iarnă decât cu 10, maxim 15% mai mari ca anul trecut”, spune Ion Piţurcă, director tehnic la Colterm Timişoara.

Fără scenarii apocaliptice

Aurel Matei, directorul Colterm Timişoara, este şi mai optimist decât subordonatul său. “Nu va creşte nici o factură, totul depinde de cât va fi temperatura exterioară, noi nu modificăm preţul gigacaloriei. Timişorenii nu vor plăti în plus la facturile de încălzire din acest an. Nu se modifică nici un tarif. Diferenţa ţine de subvenţie. Până acum aceasta a fost plătită de primării şi guvern. Guvernul vrea să transfere totul la primării. Din ce am discutat cu primăria nu se modifică nimic. Fiecare îşi face scenariile lui, la noi nu este cazul”, spune Aurel Matei, director Colterm.

FALT preconizează dezastrul

Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT), nu este la fel de încrezător. El este convins că timişorenii vor scoate din buzunar la iarnă cu cel puţin 29% mai mult la întreţinere. Diferenţa de 29% vine din preţul real al gigacaloriei – 325 de lei şi preţul cu care aceasta ajunge la consumator – 252 de lei. “Va fi un dezastru, primăria nu preia subvenţia de la Guvern, iar majoritatea timişorenilor vor plăti 325 lei pe gigacalorie în loc de 252 de lei. Vom plăti cu cel puţin 29% mai mult la întreţinere şi avem noroc că este an electoral şi nimeni nu se gândeşte să mărească preţul gigacaloriei. Vor fi mari probleme pe viitor. Coltermul este tot mai ineficient şi autorităţile locale nu fac nimic”, spune Petru Olariu.

Mii de debranşări la Timişoara

Conform datelor de la Colterm, peste 3.000 de timişoreni au depus în acest an cereri de debranşare de la sistemul central de încălzire. Puţin peste 2.000 vor fi şi debranşaţi legal, pentru că îndeplinesc şi condiţiile prevăzute de lege. Există multe probleme cu cei ce aleg să se debranşeze ilegal. O situaţie completă va fi gata la începutul lui septembrie. Directorul Colterm, Aurel Matei, are un sfat pentru cei ce au ales să se deranşeze şi să-şi bage centrale de apartament. “Celor ce au ales să se debranşeze le spun doar atât: preţul la gaz va continua să crească la producători. An de an va creşte exponenţial. Taxa de mediu încă nu se plăteşte pentru centralele de apartament. Cât de curând se va introduce şi asta pentru că aceste centrale provoacă o poluare necontrolată”, spune Aurel Matei. La mijlocul săptămânii trecute, preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc anunţa că timişorenii vor fi privilegiaţi la iarnă. Liderul democraţilor din Timiş a anunţat că Guvernul României va aloca 1 milion de euro către Primăria Timişoara. Banii vor merge către Colterm, ca o compensare a preţului gigacaloriei către populaţie.

 

Comentarii

comentarii