În anumite condiții, chiar și etern-verzii brazi se pot usca. Fenomenul nu ocolește nici Caraș-Severinul, din păcate. Reprezentanții autorităților din domeniu au constatat că unii brazi, în special cei cu vârste cuprinse între 100 și 125 de ani, sunt atinși de acest proces, mai ales în zone puțin favorabile culturii bradului și în cele improprii, din afara arealelor populate cu această specie. În general, brazii din cuprinsul Parcului Național Semenic – Cheile Carașului se usucă, susțin specialiștii, acolo unde grosimea fiziologică a solului e foarte redusă, frecvent sub 10-15 cm, sau acolo unde existã substrat de călcare. Fenomenul se manifestă mai des pe terenuri plane dar și în partea superioară a versanților, acolo unde există un contact direct al arboretelor de brad cu drumurile forestiere. De asemenea, zonele mai deschise, lipsite de vegetație și luminate, sau lizierele deschise prin extragerea arborilor afectați de tăieri anterioare sunt favorabile fenomenului de uscare a coniferelor.
În suprafețele unde se extrag arbori uscați de brad se urmărește, afirmă custozii parcului, reconstrucția ecologică, promovându-se, practic, regenerarea naturală din speciile autohtone cum sunt fagul, paltinul, sau frasinul, toate conforme cu tipurile naturale de pãdure.
În general se cunoaște importanța acestei bogății naturale a Caraș-Severinului. Bradul e un arbore care crește foarte greu, nu e pretențios la climă, dar care, o dată distrus se regenerează foarte greu. Una din frumusețile naturale ale Carașului o constituie, desigur, pădurile de conifere, ca să nu mai vorbim de Pinul Negru de Banat, care este un relict din era glaciară, extrem de rar în Europa și în lume, dar prezent, totuși, în Banatul de Munte.
