Primarul a predat scuarul, pe bază de proces-verbal, consililui consultativ de cartier, în prezenţa a numeroşi reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu şi a două clase de copii „detaşate” special pentru eveniment de la şcoala din zonă. Scuarul se află într-o mică piaţetă mărginită de străzile Cuza Vodă, Sinaia şi Herăstrău şi are o suprafaţă de 3.806 m2. Suprafaţa aleilor este de 680 mp, iar a locului de joacă 276 mp. “Locul de joacă existent a fost amenajat cu mai multe echipamente de joacă pentru grupe diferite de vârstă: mai multe albinuţe, sistem hexagonal de căţărat, leagăn pentru copii mari cu 2 locuri, podeţ cu arcuri, complex de tobogane Sebeş şi un tobogan Margerit. Sub echipamentele de joacă s-a montat tartan. S-au montat 18 bănci pentru odihnă în scuar şi 5 la locul de joacă, de asemenea 19 coşuri de gunoi din care 3 la locul de joacă. S-au montat treiaje din lemn pe care se vor conduce liane (glicină şi trompetele îngeraşilor) şi 10 corpuri de iluminat”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Comentarii
comentarii