Acasă Actualitate Infiltrațiile intra și periarticulare – soluțiile non invazive de tratament ce pot...

Infiltrațiile intra și periarticulare – soluțiile non invazive de tratament ce pot fi realizate acum în Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara

DISTRIBUIȚI

Infiltrațiile intraarticulare (în interiorul unei articulații) și periarticulare (în jurul unei articulații) sunt proceduri medicale prin care se introduce, cu ajutorul unei seringi, o substanță medicamentoasă, într-o zonă specifică a corpului, având ca scop ameliorarea durerii și îmbunătățirea funcției și mobilității segmentului respectiv.

Aceste substanțe pot fi antiinflamatoare, analgezice sau alte medicamente, în funcție de nevoile pacientului și indicațiile medicale.

Cel mai frecvent se efectuează la nivelul genunchiului, dar se pot realiza și la nivelul gleznei, șoldului, umărului, cotului, mâinii, coloanei vertebrale sau la nivelul călcâiului (pinteni calcaneeni, fasceită plantară).

“Infiltrațiile au un rol crucial în ameliorarea simptomelor pacienților și în tratarea afecțiunilor care implică durere și inflamație. Acestea pot reduce sau chiar elimina durerea în zona tratată. Totodată, permit reducerea inflamației în țesuturi, și mă refer aici la infiltrațiile cu corticosteroizi, întrucât aceștia au proprietăți antiinflamatoare. Nu în ultimul rând, pot duce la ameliorarea funcției articulare”, spune dr. Cosmin Viorel Gridan – medic primar ortopedie-traumatologie Spitalul Clinic CF Timișoara.

Substanțele care se folosesc în efectuarea infiltrațiilor se împart în 3 categorii: derivate de cortizon (corticosteroizi), acid hialuronic (soluții vascosuplimentare), infiltrații biologice (PRP – plasmă îmbogățită cu trombocite). Corticosteroizii sunt substanțe antiinflamatorii al căror rol principal este de a scădea inflamația de la nivelul regiunii afectate și, implicit, scăderea durerii. Acidul hialuronic este un polizaharid prezent în stare naturală în cartilajul și lichidul sinovial. Acidul hialuronic folosit în infiltrații este sintetic, iar rolul principal este de a proteja cartilajul articular (diminuează frecarea între suprafețele osoase), de a hrăni cartilajul articular și a proteja sinoviala reducând astfel durerea. PRP-ul se obține în urma recoltării de sânge de la pacient. Cu ajutorul unui kit special se centrifughează, iar plasma rezultată, având o concentrație crescută de trombocite și factori de creștere, se injectează în articulație sau la nivelul regiunii afectate.

„Riscurile pentru pacient sunt foarte mici și rare, infecție la locul de injectare, infecție sistemică sau apariția unei stări febrile. Există însă și contraindicații, de exemplu infiltrațiile cu corticosteroizi la pacienții diabetici. De asemenea, o contraindicație relativă este în cazul pacienților cu tulburări de coagulare sau a celor care urmează un tratament anticoagulant, întrucât poate crește riscul de sângerare.

 Cât privește procedura, durerea resimțită de pacient este asemănătoare cu cea a oricărei alte injecții, depinzând de sensibilitatea la durere a fiecărei persoane. Se poate chiar injecta în prealabil un anestezic local și mai apoi substanța activă, iar efectele secundare post-infiltrație sunt extrem de reduse. Se recomandă, însă, ca după realizarea unei asemenea proceduri, timp de 24 până la 48 de ore să nu fie făcut efort fizic intens”, spune dr. Cosmin Viorel Gridan – medic primar ortopedie-traumatologie Spitalul Clinic CF Timișoara.

Infiltrațiile sunt efectuate în cabinetul de Ortopedie Traumatologie din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara în urma unei programări și a unui consult de specialitate.

Comentarii

comentarii