Acasă Eveniment Accident grav lângă Timișoara. Un bărbat a murit, iar alte două persoane...

Accident grav lângă Timișoara. Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost grav rănite

DISTRIBUIȚI

Un accident rutier a avut loc pe DN69, în localitatea Sânandrei, de lângă Timişoara, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a izbit puternic un copac de la marginea drumului. În urma impactului, un bărbat a murit, iar şoferul şi o pasageră au fost grav răniţi.

”Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 69, dinspre Timişoara înspre Arad, iar la un moment dat, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un copac amplasat pe partea stângă a părţii carosabile”, a transmis IPJ Timiş .

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

”În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, rezultând trei victime, dintre care, două victime au rămas încarcerate. O victimă de sex feminin a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. Un bărbat a fost descarcerat şi predat ambulanţei în stop cardio-respirator. Din nefericire, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat. Celălalt bărbat (conducătorul autoturismului) a fost transportat în stare conştientă la spital”, a precizat şi ISU Timiş.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală de culpă.

Comentarii

comentarii