Acasă Actualitate Înscrierile la UMF Timişoara, prelungite de Ministerul Educaţiei până sâmbătă, pentru eleva...

Înscrierile la UMF Timişoara, prelungite de Ministerul Educaţiei până sâmbătă, pentru eleva de 10 din Bihor

DISTRIBUIȚI

alexandra4 118Decizie de ultimă oră în cazul elevilor de 10 din Bihor, care au fost eliminaţi din examenul de Bacalaureat. Ministrul Educaţiei a decis prelungirea înscrierilor la facultăţi până sâmbătă. Astfel, eleva eminentă care a obţinut în instanţă anularea sancţiunilor are şansa de a fi studentă.
“Ca urmare a comunicării hotărârii instanţei de suspendare a eliminării celor 12 elevi, acum se completează şi se eliberează adeverinţele. Cei 12 elevi vor avea adeverinţele astăzi (vineri – n.r.).
Referitor la înscrierea la Unviersitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, care în mod normal ar fi trebuit să se încheie vineri la ora 14.00, am luat legătura cu UMF Timişoara. Am găsit înţelegere din partea universităţii şi s-a prelungit înscrierea pentru toţi candidaţii până sâmbătă, la ora 16.00. În acest fel nu mai există riscul depăşirii termenului de înscriere la facultate”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Oficialul a mai menţionat că i se pare extrem de gravă “lipsa de profesionalism” a profesorilor supraveghetori care au creat haos la Inspectoratul Şcolar Bihor.
“În opinia mea este deosebit de gravă, regretabilă, existenţa unor disfuncţionaliăţi evidente la nivel organizatoric în judeţul Bihor, în centrul de examen respectiv. Datorită lipsei de profesionalism a profesorilor supraveghetori, o serie de elevi, nu numai cei buni, au fost puşi în situaţia de a greşi. Nu numai că li s-a permis, dar au fost şi încurajaţi să greaşească, după cum reiese din înregistrări. Asta mi se pare deosebit de grav, iar măsurile care trebuie luate împotriva colegilor cadrelor didactice trebuie să fie foarte ferme”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Comentarii

comentarii