Acasă Actualitate Interzis cu bicicleta în Parcul Copiilor din Timişoara

Interzis cu bicicleta în Parcul Copiilor din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poliția Locală Timișoara face apel la cetățenii care vizitează Parcul Copiilor să evite circulația cu bicicletele, deoarece au existat sesizări de la persoanele cu copii din locația respectivă cu privire la faptul că de foarte multe ori bicicliștii circulă cu viteză, existând pericolul să-i accidenteze. Același aspect a fost sesizat și cu privire la prezența câinilor în perimetrul respectiv, ca urmare a faptului că proprietarii animalelor de companie nu strâng după acestea resturile fiziologice constituind în același timp și un real pericol pentru copii.

De asemenea, în Parcul Copiilor sunt interzise orice activități comerciale, fiind autorizate doar cele cu titlu gratuit. În acest context, polițiștii locali care patrulează în zonă au depistat și avertizat patru persoane care nu au respectat legislația referitoare la circulația cu bicicletele și la desfășurarea actelor de comerț, nedeținând aviz din partea Primăriei.

Conform OUG 195/2002, art. 161, este interzisă circulația bicicletelor pe aleile din parcuri în cazul în care se stânjenește circulația pietonilor. Conform aceluiași act normativ, autoritățile din categoria poliție, jandarmerie, poliție locală etc fac excepție în cazul în care sunt în misiune, desfășoară activități în exercitarea atribuțiunilor de serviciu. Acesta este și motivul pentru care polițiștii locali au fost dotați cu biciclete personalizate pentru a putea patrula pe toată suprafața parcului cu scopul de a interveni cât mai eficient și operativ pentru soluționarea problemelor care apar. Pentru a reglementa aceste aspecte, Poliția Locală a făcut demersuri către Direcția de Mediu din cadrul Primăriei în vederea semnalizării restricțiilor de mai sus.

Comentarii

comentarii