Acasă Actualitate Într-o singură zi, RETIM a ridicat 30,56 tone de deșeuri aruncate ilegal

Într-o singură zi, RETIM a ridicat 30,56 tone de deșeuri aruncate ilegal

DISTRIBUIȚI

RETIM Ecologic Service SA a colectat și eliminat vineri, 28 aprilie 2017 o serie de depozite ilegale de deșeuri situate pe domeniul public din municipiul Timișoara. Astfel, angajații societății au colectat și eliminat o cantitate de 30,56 tone de deșeuri.
Echipajele societății au parcurs zonele Chiriac, Steaua, Dorobanților, străzile Telegrafului, Lorena, Renașterii, Barițiu, Gelu, Titulescu, intrarea Lungă, Platanilor, Carol Davila, Liniștei, Câmpina, Munteniei, Aleea Viilor, Blașcovici, Ardealul, Andreescu, cartier Plopi.
Reamintim cetățenilor că depozitarea oricăror tipuri de deşeuri pe domeniul public după încheierea acţiunii de curăţenie de primăvară este sancţionată de către organele abilitate, în conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara, modificată şi completată, art. 3, alin. 1, litera a), cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi respectiv 1.000 – 2.500 lei, pentru persoane juridice.

Comentarii

comentarii