Sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie (U.M.F.) din Timişoara este o clădire impozantă. Faţă de alte clădiri timişorene ce şi-au schimbat destinaţia, devenind sedii de instituţii de învăţământ doar prin jocul sorţii (şi al politicii) – rectoratul Politehnicii (fost sediu al bursei de acţiuni) fiind un bun exemplu – se pare că aici avem de-a face cu o clădire construită încă de la început cu destinaţia de edificiu educaţional.
Aşa şi este: această clădire a fost gândită încă de la început (adică din anii 1930) ca instituţie de învăţământ. Însă nu pentru o universitate de medicină, ci pentru şcoala germană. Faimoasa şcoală “Banatia” a reprezentat cea mai mare şi, calitativ, cea mai bună instituţie de învăţământ în limba germană în Timişoara interbelică.
Puternica comunitate germană din oraş şi din întregul Banat voia de mult timp să beneficieze de o şcoală proprie. Învăţământul de limbă germană (ca limbă maternă) fusese desfiinţat în ultimele decenii ale monarhiei austro-ungare – deşi germanii reprezentau, de departe, cea mai mare comunitate etnică din oraş – iar această lipsă se voia acum rezolvată definitiv, construind o instituţie nouă şi independentă, ferită pe viitor de orice ingerinţă guvernamentală. Doar că, fiind o şcoală privată, a comunităţii germane (şi nu o şcoală de stat), statul român nu a participat deloc la finanţare. Banii au venit din Germania, însă în mare secret; după înfrângerea suferită în primul război mondial, Germaniei i se interzisese să subvenţioneze în vreun fel comunităţile etnice germane de pe teritoriul altor state (existau minorităţi germane în multe state din estul Europei). Deci pe ascuns a venit din Germania finanţarea atât pentru construcţie, cât şi, parţial, pentru funcţionarea instituţiei. Directorul “Banatia” trebuia să meargă în fiecare an la Ministerul Educaţiei de la Berlin, pentru aprobarea exerciţiului bugetar şi a bugetului propus pentru anul următor. Abia la două decenii după încheierea celui de-al doilea război mondial această situaţie a ajuns să fie cunoscută, dar nu a făcut niciodată mare vâlvă. Clădirea fusese deja demult naţionalizată, iar germanii bănăţeni suferisă între timp alte traume mult mai mari decât pierderea “Banatia”: fuseseră deportaţi (mulţi de două ori: o dată în URSS, iar a doua oară în Bărăgan), îşi pierduseră, pentru o perioadă, drepturile cetăţeneşti, iar la orizont se afla vânzarea lor (emigrarea autorizată “pe bani”) către Germania. (sursa:tymestours.ro).
Acasă Actualitate Istoria cu parfum nemţesc a clădirii Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara
