În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că cei patru deţineau două autorizaţii de vânătoare colectivă pentru perioada 29-31 august 2012, în vederea recoltării anumitor genuri de păsări. Întrucât pe fondul de vânătoare au fost identificate 138 de păsări din specia sturz, care nu erau prevăzute în autorizaţiile deţinute, poliţiştii au ridicat armele, muniţia şi dispozitivul electronic în vederea continuării cercetărilor, iar păsările urmează a fi expuse unei expertize medico-veterinare efectuate de specialişti din cadrul D.S.V.S.A. Timiş.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoare fără permis sau autorizaţie legală şi folosirea unei arme letale fără drept.
Comentarii
comentarii