Acasă Cultura „Jurnalul unei emigraţii”

„Jurnalul unei emigraţii”

536
DISTRIBUIȚI

„Jurnalul unei emigraţii” – File culese, traduse şi redactate de Julia H. Kakucs, este una din apariţiile editoriale de excepţie din acest an de la Editura Gordian din Timişoara, un volum semnat Julia Henriette Kakucs. Profesorul Cornel Ungureanu spune, în postfaţa volumului: „Cartea este rezultatul unor „dialoguri” întinse pe ani întregi. Autoarea îi caută, îi descoperă pe eroii emigraţiei, le pune întrebările necesare. Sau îi lasă să şi le pună ei. Are farmecul necesar pentru un dialog folositor. Îşi trăieşte cu intensitate, feminitatea: bucuria dialogului, a conversaţiei. Confesiunile celorlalţi sunt acordate unui om care merită încredere. Aşa că cititorul are parte şi de istoriile „secrete” ale emigraţiei, ale exilului, ale celor care au plecat din România”.  „Îmi amintesc atât de detaliat fiecare sentiment, fiecare vorbă, fiecare gest şi trăire pe care am avut-o înainte de a pleca de acasă… din Israel. Locuiam într-un chibuţ, Had-Nes, o localitate superbă, în care mi-am petrecut primii 10 ani din viaţă. Chibuţul este o formă de organizare asemănătoare satului, însă mult mai dezvoltat din punct de vedere tehnologic, economic, cu o altă mentalitate. Interesant este faptul că, deşi ţara în care am deschis ochii pentru prima dată a fost Israel, primii paşi i-am făcut în România, în cadrul unei călătorii făcute alături de mama mea”, se arată în fila de jurnal „Rememorare” a volumului, semnată Alexandra Garboni, plecată în anul 1999 din Israel, trăind astăzi în România, Timişoara.

Comentarii

comentarii