Acasă Sport Karateka timişoreni au impresionat la Arad

Karateka timişoreni au impresionat la Arad

DISTRIBUIȚI

Karateka timişoreni de la clubul Bede Shotokan Karate Do au obţinut mai multe medalii la o competiţie internaţională recent încheiată la Arad. Aflată la cea de-a 17-a ediţie, Cupa de karate „Banzai” a reunit peste 600 de sportivi, din cinci ţări. Clubul din Timişoara a participat la competiţie cu 13 sportivi, dar şi cu trei arbitri.

Peste 600 de participanţi

Peste 600 de karateka din Ungaria, Serbia, Slovacia, Italia şi Romania şi-au demonstrat măiestria pe tatami, la Arad. Cea mai mică dintre categorii a reunit toţi sportivii cu vârste de până la 6 ani. La Arad a existat şi o competiţie dedicată veteranilor. Probele de concurs au început cu kata individual, apoi kumite individual, iar în final au avut loc probele pe echipe. La cea mai mică categorie, 4-6 ani, timişoreanul Andrei Gologan, în premieră la o competiţie oficială, a reuşit să cucerească medalia de argint, la kumite. Alte două medalii au fost obţinute de delegaţia din Timişoara la categoria 6-8 ani. Vlad Adumitracesei a luat bronzul la kata şi, după cinci victorii consecutive, s-a ales doar cu argintul la proba de kumite, cedând în marea finală.
Ultima provocare
Nici Iulian Trăistaru nu s-a lăsat mai prejos. El a obţinut locul II, la o diferenţă foarte mică de puncte faţă de primul clasat, la categoria 10-12 ani, kumite. Tot la kumite, categoria 8-10 ani, Denis Codiţă a luat argintul deşi era marele favorit în finală. La fete, Iulia Martuică a luat argintul la kumite, iar colega sa Claudia Gabără a adus aurul pentru Timişoara, la kumite, după ce şi-a dominat clar toate adversarele. Clubul Bede Shotokan Karate Do din Timişoara s-a întărit în februarie prin aducerea mai multor karateka de valoare. “Pe parcursul lunii februarie s-au transferat la clubul nostru sportivii Tordai Botond (actualul Campion European de Kata Senior) şi Pocsai Istvan (Campion Naţional de Kata, Juniori). Şi aceştia au participat la competiţia de la Arad, unde Botond a terminat pe primul loc, iar Istvan s-a clasat pe a doua poziţie”, spune Bede Laszlo, care alături de soţia sa Adina antrenează lotul de la Clubul Bede Shotokan Karate Do. Următoare provocare pentru karateka timişoreni va fi Campionatul Naţional Eur&Ka, unde rezultatele contează cel mai mult. În funcţie de acestea, se vor selecta sportivii care vor reprezenta România la Campionatele Europene.

Comentarii

comentarii