Acasă Actualitate La Parța, construcția Punctului Muzeal dedicat Sanctuarului Neolitic merge spre finalizare

La Parța, construcția Punctului Muzeal dedicat Sanctuarului Neolitic merge spre finalizare

DISTRIBUIȚI

Lucrările efectuate, cu fonduri europene nerambursabile, la ridicarea Punctului Muzeal dedicat Sanctuarului Neolitic de la Parța, merge înainte. Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au vizitat șantierul și spun că lucrările se desfășoară bine.

Până în acest moment au fost finalizate lucrările la acoperiș, pavaj, sistemul de climatizare cât și gardul de împrejmuire, care are un design deosebit, urmând a fi efectuate finisajele. Aspectul acoperișului este, de asemenea, unul special, lucrarea este susținută de o structură din lemn construită din bușteni de 10 metri dintr-o singură bucată.

Consiliul Județean Timiș și Muzeul Național al Banatului, instituție care va și administra acest punct muzeal, își propun inaugurarea construcției la finalul lunii aprilie.

”Punctul muzeal din comuna Parța va contribui la creșterea turismului local și va fi un motor de dezvoltare pentru activități turistice culturale și de agrement, spun reprezentanții CJ Timiș.

Punctul muzeal a fost ridicat în cadrul proiectului „Valorificarea potențialului siturilor arheologice Parța și Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat”, fiind implementat cu asistență financiară nerambursabilă prin Programul Interreg România – Serbia 2014-2020.

Comentarii

comentarii