Acasă Actualitate Lanţ uman pentru mitropolitul Banatului, la Catedrală

Lanţ uman pentru mitropolitul Banatului, la Catedrală

DISTRIBUIȚI

Lanţ uman în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Este următoarea acţiune de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae, mitropolitul Banatului. Ineditul protest are loc duminică, de la ora 12.00, imediat după Sfânta Liturghie.

La gestul simbolic de susţinere a mitropolitului sunt aşteptaţi toţi cei care vin duminică la catedrală.

 

Credincioşii sunt în continuare nemulţumiţi de decizia Sfântului Sinod de a-i retrage dreptul de semnătură mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. Cei care vor ca mitropolitul să fie respus în drepturi au organizat trei mitinguri de protest în faţa Catedralei din Timişoara şi au trimis o scrisoare, semnată de 100 de personalităţi din zonă, Patriarhiei Române.

„După Sfânta Liturghie, în faţa Catedralei din Timişoara ne vom lua de mâini. Facem acest lanţ uman pentru că apărăm catadrala, va fi un lanţ uman ce se va purta civilizat”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, unul dintre iniţiatorii acestei manifestări.

Protesetele vor continua joi, 9 iunie, când, de la ora 18.30, este programată o nouă adunare de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae. Credincioşii care doresc schimbarea deciziei Sfântului Sinod, care, în 20 mai, a decis retragerea dreptului de semnătură pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, vor cere luni o aprobare oficială de la Primăria Timişoara pentru organizarea mitingului.

Comentarii

comentarii