“Vă garantez că voi vota împotriva lui când acest proiect va ajunge în Senat şi vă garantez că şi ceilalţi colegi liberali vor vota la fel”, declară senatorul PNL de Timiş Nicolae Robu
“Noi nu vom susţine iniţiativa lui”
Ghişe propune chiar şi înfiinţarea aunui organism care să supravegheze şi sancţioneze delictele de presă şi jurnaliştii ar urma să aibă chiar şi „carte de jurnalist”… “Vă garantez că voi vota împotriva lui când acest proiect va ajunge în Senat şi vă garantez că şi ceilalţi colegi liberali vor vota la fel. Chiar dacă sunt venite din bune intenţii, pot aduce prejudicii muncii jurnalistului. Nu riscă nicio sancţiune domnul Ghişe. Se respectă punctul de vedere al oamenilor atâta timp cât nu angajează partidul. Nu a angajat partidul, noi nu vom susţine iniţiativa lui. Nici un om cu funcţie de conducere în PNL nu a spus nici cel mai vag cuvânt de susţinere, nu vom vota, nu vom susţine, PNL este consecvent în apărarea libertăţii presei, în apărarea statutului jurnalistului. Este de ajuns că preşedintele Traian Băsescu încearcă să ducă în derizoriu presa, nu e cazul să mai apară şi alţii”, e de părere senatorul de Timiş.
Comentarii
comentarii