Acasă Actualitate Liderii opoziţiei o fac terci pe primăriţa de la Periam

Liderii opoziţiei o fac terci pe primăriţa de la Periam

DISTRIBUIȚI

Cornel Dumitraş, preşedintele PNL Periam, şi Ioan Avram, liderul PSD Periam, o desfiinţează pe primăriţa din localitate. Rodica Boancăş, primăriţa PD-L de Periam, a fost recent trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ea este acuzată de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Boancăş  este acuzată şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Boancăş: „Scrieţi ce vreţi, nu mă interesează ce zice lumea despre mine”

Cel care va fi, cel mai probabil, candidatul USL la Primăria Periam, Cornel Dumitraş, liderul PNL din localitate, susţine că primăriţa este cercetată pentru lucruri minore. „Ce i-au pus în cârcă cei de la Anticorupţie sunt lucruri minore. Ea are alte dosare, mult mai grele. A folosit în mod nejustificat bani din bugetul local şi acum dă vina pe fosta contabilă de aici. Doamna Boancăş nu poate justifica aproximativ două miliarde de lei vechi, bani cu care a prejudicait bugetul comunei”, spune Cornel Dumitraş, preşedintele PNL Periam.

Partenerul său de uniune, social democratul Ioan Avram se leagă, în primul rând, de caracterul primăriţei din Periam. „Rodica Boancăş este o femeie rea şi foarte duşmănoasă. O dovedeşte de fiecare dată când are prilejul. S-au băgat o gramadă de bani în sala de sport din Periam, dar noi aveam nevoie de cu totul altceva. Aveam nevoie de o nouă clădire de şcolă şi de drumuri. Nu s-a gândit că o grămadă de copiii merg la şcoală de la ora 6.45 şi pauzele sunt înjumătăţite pentru ca şcoala să se poată ţine în două schimburi”, spune Ioan Avram , liderul PSD de Periam.  Rodica Boancăş, primarul PD-L de Periam, nu a vrut să comenteze. „Nu mă interesează ce zice lumea despre mine. Eu am rugă, am invitaţi, nu pot să vorbesc cu dumneavoastră. Scrieţi ce vreţi, nu mă interesează”, ne-a spus Rodica Boancăş.

Halal primar

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în luna iunie 2007, inculpata Boancăş Rodica, în calitate de primar al comunei Periam, i-a determinat pe coinculpaţii Rusan Vintilă şi Hojda Samson, la acea vreme consilieri locali, să folosească şi să prezinte, în cadrul procedurilor A.P.I.A. privind acordarea de plăţi directe pe suprafaţă pe anul 2007, documente în care au consemnat date false, inexacte, în sensul că deţin şi utilizează păşunea comunei Periam, în suprafaţă de 199,84 ha. Aceste demersuri au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile pentru agricultură, în sumă totală de 30.950 lei. În vederea obţinerii sumelor nerambursabile, inculpata Boancăş Rodica a falsificat două contracte de întreţinere a păşunii, încheiate cu Hojda Samson, pentru suprafaţa de 131,92 ha şi cu Rusan Vintilă, pentru suprafaţa de 67,92 ha, în sensul că a consemnat date nereale privind întreţinerea păşunii. Dosarul a ajuns la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Comentarii

comentarii