.jpg)
August este luna verii europene. Una a liniştii şi a aşteptării. Este un fel de modă italiană, pentru că Italia a fost ţara care a „decretat” luna august: luna vacanţelor necondiţionate. Şi la noi se simte vacanţa. Problema este că felul în care se simte este unul perfid, posturile de televiziune difuzează emisiuni de un penibil care depăşeşte orice limite, iar din vreme în vreme, declaraţiile politicienilor vin să ne scoată din minţi prin obrăznicie, tupeu şi tentativa de manipulare. Ultima: supărarea lui Băsescu pe criza economică şi anunţarea unei posibile retrageri din cursa pentru Cotroceni, urmată de cererea imperativă de reducere a personalului din administraţie cu 20 la sută. Adică, o restructurare a vreo 300.000 de angajaţi ai statului, fie ei din administraţia guvernamentală, fie din cea locală şi regională. Acesta este numai începutul. Aceasta este acalmia dinaintea furtunii. Marele război pe câmpul de luptă între guvern şi sindicatele din orice domeniu va începe abia la toamnă, iar acalmia aceasta falsă este generată numai de aşteptarea pentru prezidenţiale. De teamă că lumea va ieşi în stradă. Din teama că o altă revoltă, indiferent de numele pe care l-ar avea, ar strica liniştea mioritică de pe malul Dâmboviţei. Criza financiară şi condiţiile FMI – destul de greu de înţeles de oameni, în general, destul de greu de pătruns în meandrele combinaţiilor financiare mondiale, aruncă prea multe semne de întrebare. Explicaţiile care se dau, în general tâmpe, au rolul să imprime o dilemă şi mai mare peste întregul context. Dacă multe dintre firme au ales lunile de vară ca luni de şomaj tehnic, dacă administraţia nu face încă paşi decisivi pentru restructurarea aparatului „supradimensionat” cum îl numeşte Băsescu însuşi, nu înseamnă că lucrurile care vor face să curgă lacrimi nu se vor petrece. Ba da, se vor petrece, şi atunci se va vedea şi mai bine minciuna, ipocrizia, diletantismul puterii, manipularea şi tot jocul făcut în numele „crizei mondiale”. Abia atunci! Toate amânările politicoase ale unei tăieri dure în organele moi ale economiei româneşti şi ale politicii se numesc, simplu: campanie electorală. Peste asta, deocamdată, nu mai este nimic.
