Acasă Actualitate Lucian Ionică a câştigat procesul cu TVR

Lucian Ionică a câştigat procesul cu TVR

393
DISTRIBUIȚI

La mijlocul anului 2009, Lucian Ionică era demis din funcţia de director TVR Timişoara, pe care o deţinea încă din anul 2004. Alexandru Sassu, cel care conducea destinele postului public de televiziune la acea vreme, l-a demis pe Ionică pentru că acesta „nu corespundea din punct de vedere profesional” cu funcţia pe care o avea. Lucian Ionică a contestat decizia superiorilor la Tribunalul Timiş şi a avut câştig de cauză la prima instanţă, care a decis că trebuie repus pe funcţia pe care o avea în 2009, când a fost demis. Mai mult, aceeaşi instanţă i-a acordat lui Ionică şi salariile pe care ar fi trebuit să le încaseze în perioada 2009-2011, aproximativ 200.000 de lei. Aceşti bani vor fi plătiţi de Societatea Română de Televiziune, fără ca suma să îi fie imputată cuiva anume. Reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune au atacat decizia Tribunalului Timiş la Curtea de Apel Timişoara, care, luni, 16 mai, a respins recursul formulat de TVR şi a dat câştig de cauză noului director Lucian Ionică.

„Sunt bucuros că instanţa a reparat o nedreptate”

Noul director al postului TVR Timişoara spune că este fericit pentru că şi-a găsit dreptatea în justiţie, după aproape doi ani din momentul în care a fost concediat. „Mă bucur că şi cea de-a doua instanţă a reparat o evidentă nedreptate. În ceea ce priveşte postul pe care îl conduc, pot să vă spun că, împreună cu colegii, voi identifica problemele pe care le are TVR Timişoara, iar împreună cu aceşti oameni voi căuta soluţii şi idei pentru ca acest post să devină atractiv pentru public. Din acest moment pot să mă implic mult mai mult în bunul mers al acestui post de televiziune”, a spus Lucian Ionică.

„Motivele demiterii au fost subţiri”

Alexandru Lăzescu, preşedintele Televiziunii Române, a declarat pentru Ziua de Vest, în urmă cu o săptămână, că motivele care au stat la baza demiterii lui Ionică au fost subţiri. „Cred că motivele invocate de avocaţii noştri au fost subţiri. Nu poţi să îi reproşezi unui om cu o aşa experienţă că nu corespundea din punct de vedere profesional. A fost o prostie care va fi suportată de TVR. Aici mă refer la banii pe care televiziunea trebuie să îi dea lui Lucian Ionică. Eu îl apreciez pe acest om şi chiar îl consider un profesionist”, a spus Alexandru Lăzescu.

Comentarii

comentarii