Acasă Actualitate Lucrarea „Trandafiri sălbatici” a lui Nicolae Grigorescu a fost adjudecată, la Timişoara,...

Lucrarea „Trandafiri sălbatici” a lui Nicolae Grigorescu a fost adjudecată, la Timişoara, cu 52.500 de euro

DISTRIBUIȚI

Evenimentul de joi, 28 octombrie, a adus încă o noutate în modul de desfăşurare a licitaţiilor Artmark: sistemul Duplex, care permite iubitorilor de frumos aflaţi în două săli de licitaţie din oraşe diferite, să participe la licitarea aceloraşi picturi. Prima ediţie a adus împreună cca 700 de colecţionari şi investitori din Bucureşti şi Timişoara şi alte oraşe bănăţene, într-un spectacol care a avut în centru 139 de opere de artă aparţinând unor personalităţi marcante în arta românească a ultimelor două secole.

În două zile de expunere, peste 500 de timişoreni vizitaseră expoziţia operelor Licitaţiei, iar în decursul evenimentului de joi, au condus detaşat o vreme întrecerea dintre marile oraşe pentru cele mai bune opere de artă din piaţa românească. Colecţionarii din Vestul ţării au întâmpinat cu entuziasm proiectul de licitaţii-caravană Artmark, care aduc mai aproape de iubitorii de artă un nou sistem de tranzacţionare, transparent şi garantat, de opere de artă accesibile la o gamă largă de preţuri. Participanţii din capitală au aplaudat în repetate rânduri spiritul competitiv al concurenţilor sălii din Timişoara, în special la achiziţionarea operelor „Trandafiri sălbatici” de Nicolae Grigorescu, „Crâng la Brebu” de Ştefan Luchian şi „Fumătoarea de opiu” de Theodor Pallady – cele trei vedete ale Licitaţiei de Toamnă – de către invitaţii din Banat. Tot la Bucureşti s-a înregistrat în final cea mai mare valoare adjudecată, cei prezenţi la Marriott achiziţionând în proporţie de 55% loturile oferite. Aici s-a constatat creşterea numărului de participanţi efectivi dintre spectatori, care se conving treptat de beneficiile pe toate planurile pe care le aduce dorinţa de a-şi însuşi o operă de artă veritabilă. Toţi cei prezenţi la Duplexul Licitaţiei de Toamnă au petrecut cu siguranţă o seară inedită într-o atmosferă efervescentă cu senzaţie de experiment, licitând cu dinamism aproape toate loturile licitaţiei. Licitaţia de Toamnă, prin participarea şi rezultatele sale de excepţie, prin inovaţia pusă în practică cu succes a Duplexului, prin emoţiile pe care le-a stârnit în rândul a sute de oameni din capitală şi Vestul ţării, a fost unul dintre cele mai însemnate evenimente ale pieţii româneşti de artă ai ultimilor douăzeci de ani. Totodată, reprezintă o încurajare pentru continuarea proiectului la aceeaşi amploare şi în alte oraşe mari din ţară, următoarea fiind deja decisă: Licitaţia de Iarnă Bucureşti – Sibiu, pe 16 decembrie 2010. Până atunci însă, Artmark invită colecţionarii şi investitorii la Licitaţia de Sculptură Românească şi Europeană şi Licitaţia 12+1 Capodopere Impresioniste din Colecţii Particulare, care se vor desfăşura în Bucureşti, pe 18 noiembrie, la Palatul Ghika din capitală.
Totalul vânzărilor a fost de 745.000 de euro, peste suma preconizată de organizatori. De asemenea, au fost vândute 95,7% din numărul loturilor oferite, respectiv 133 de loturi din 139.
 

 

Timişorenii au dovedit că au apetit pentru artă
 
Deşi cei de la Armarkt au fost de părere că majoritatea lucrărilor urmau să fie adjudecate de licitatorii din Bucureşti, timişorenii su dovedit un apetit pentru artă impresionant, dar şu buzunare pe măsură. Cel mai scump tablou vândut la licitaţia de toamnă, lucrarea „Trandafiri sălbatici” a lui Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la Timişoara cu 52.500 de euro. Pe locul al doilea ca preţ s-a situat celebra „Fumătoare de opiu” a lui Theodor Pallady, care a plecat de la preţul iniţial de 35.000 euro şi a ajuns să fie vândută cu 50.000. Cu 42.200 a fost adjudecată lucrarea „Crâng la Brebu” de Stefan Luchian, preţul pornind de la 27.000 de euro. În topul vânzărilor şi al preţurilor s-au mai situat Alexandru Ciucurencu – „Prieteni” – 25.000 euro de euro, Rudolf Schwaitzer – Cumpâna – ”Cina dulgherilor” – 23.000 de euro şi Nicolae Tonitza – „Nud intins” – 22.000 de euro. Dacă la lucrările scumpe licitaţia a durat mai puţin de 2 minute, la cele cu preţuri mici de până la 2.000 de euro, licitaţiile au fost mai dure, lupta dintre ofertanţi durând minute bune.

Comentarii

comentarii