În 1953, Timişoara devine singurul oraş din Europa cu trei teatre de stat în limbi diferite: română, germană şi maghiară. Era anul în care piesa „Die Karlsschuler” (Elevii şcolii de cadeţi), de Heinrich Laube, a marcat începutul Teatrului German de stat din oraşul de pe Bega. Tot în acelaşi an s-a înfiinţat secţia maghiară, care patru ani mai târziu devine instituţie de sine stătătoare, iar din 1990 poartă numele dramaturgului Csiki Gergely.
Au existat mai multe tentative de înfiinţare a unui teatru de stat în limba sârbă. Ani buni funcţionează trupa de teatru sârbesc “Thalia”, cu sute de reprezentaţii în întregul Banat. Visul a devenit realitate în ianuarie 2019, când teatrul de limbă sârbă, finanţat de Consiliul Judeţean Timiş, a început să funcţionează în cadrul Teatrului de Păpuşi şi de Tineret Merlin. Asta înseamnă că actorii sârbi sunt plătiţi din bugetul statului. Iar asta însemna o premieră mondială, demnă de Guiness Book: primul oraş din lume cu patru teatre în diferite limbi.
Noutatea este că în Timișoara anului cultural 2023 se pun bazele unui teatru al romilor!
În anii 80, la Timișoara s-a înființat compania de teatru, dansuri și muzică romă Lulughi Sukar, dar după revoluție ansamblul s-a destrămat.
“Ne lipsea chiar sufletul. Ne pierdem sufletul, tot ocupându-ne doar de probleme zilnice. Trebuia cumva să ne întoarcem să ne redescoperim tradițiile. Pe vremea comunismului, ansamblul a fost înființat de tatăl meu. În alte regiuni din România nu s-ar fi putut face ce s-a făcut la Timișoara, într-o perioadă în care romii nu erau recunoscuți ca etnie. Aici, tatăl meu organiza sesiuni științifice la universitate, pe tema romilor. Suntem în Banat, aici lucrurile au stat diferit. Revenind, în 2018 am început să ne interesăm și de un program cultural. Am început să atragem fonduri norvegiene și altele, am ajuns să căutăm parteneri și expertiză în Islanda, în Franța, Germania. Nu mai era ca pe vremea comunismului, doar un ansamblu de dansuri, ci un produs cultural complex”, a spus Adrian Mirescu, președintele Asociației Partida Romilor “Pro Europa” din Timișoara.
Într-un final, romii au reușit să obțină o finanțare norvegiană, prin Ro-Cultură, în valoare e aproximativ 200.000 de euro, pentru înființarea ansamblului de teatru și dans Lulughi Sukar.
“Am depus proiectul în 2021 și am câștigat în 2022. Reușim în momentul de față opt tineri, să achiziționăm o structură mobilă, o scenă mobilă, lumini. Așteptăm să vină echipamentul și pornim cultura în mediul rural, acolo unde am lăsat totul baltă. Lucrez cu niște copii fantastici, majoritatea din ei studenți. Ei sunt stabili, nu-ți pleacă în Franța sau Germania, rămân aici și muncesc din greu. Cei care sunt la dansuri, sunt și la teatru”, a mai spus Adrian Mirescu.
Repetițiile au loc la Sala Lira. Pe parcursul anului 2023, actorii de la Lulughi Sukar vor avea 15 reprezentații, în 15 localități, printre care Arad, Reșița și Timișoara.