Acasă Actualitate Mai mulţi timişoreni se luptă de 25 de ani pentru a recupera...

Mai mulţi timişoreni se luptă de 25 de ani pentru a recupera 5.000 de metri pătraţi de pământ de sub fosta fabrica de ciocolată Kandia

DISTRIBUIȚI

Mai mulţi proprietari ai terenurilor pe care se află fosta fabrică de ciocolată Kandia, de pe bdul. Iuliu Maniu din Timişoara, se luptă de 25 de ani cu statul român pentru a intra în drepturi, cu documentele doveditoare în mână, dar se pare că nu sunt luaţi în seamă.

 

Rehak: „E pământul moştenit de la tata!”

Familiile Rehak, Molnar, Simcelescu, Erdely şi Avram au acte care dovedesc clar că sunt proprietare pe 5.000 de metri pătraţi de pământ naţionalizați abuziv. Oamenii sunt revoltaţi că autorităţile nu le rezolvă problema nici după atâţea ani, de aceea au sesizat organele de urmărire penală, inclusiv DNA. „Noi suntem proprietari pe aceste terenuri ocupate abuziv de statul român şi nu înţelegem cum putem fi jefuiţi de averea lăsată de părinţii noştri. Vrem să recuperăm pământul aşa cum dovedesc actele depuse sau să ni se dea despăgubiri reale de 1.000 euro pe metru pătrat. Vrem şi despăgubire morală. Până acum, numai discuţii, acte, du-te-vino, până la judeţ, la prefectură, la guvern. Vrem ca fostul AVAS, care a preluat ilegal grădinile, să scoată actul de renunţare şi să ne restituie proprietăţile. Trei dintre noi am ajuns până la CEDO de la Strasbourg”, spune Gheorghe Rehak, de la nr. 18, care are de recuperat 636 metri pătraţi, pământ moştenit de la tată. Într-o adresă din 12 mai 2015 către poliţia locală, Rehak a cerut oprirea unei noi construcţii în imediata apropriere a ap. 4 din C-1, întrucât afectează direct zidurile casei lui, dar şi rectificarea sentinţei de dezmembrare incorecte din 1989, prin care omul a fost evacuat forţat şi ilegal din ap. 2. De asemenea, Rehak a mai sesizat poliţia cu privire la ilegalitatea prin care a fost construită o terasă de 19 metri pătraţi fără acordul său, ocupând abuziv spaţiul din curte. „Solicit să fie demolată imediat şi să fie oprită reconstruirea zonei C-2, până la soluţionarea unei noi dezmembrări care să se realizeze corect”, scrie Rehak. Toate instituţiile la care proprietarii au apelat să îi ajute mai mult au încurcat situaţie sau încă nu le-au dat un răspuns. Disperaţi, oamenii au trimis jalbă inclusiv Preşedinţiei României, personal şefului statului, Klaus Iohannis.

Motivaţii!

Cererea de îndreptare a erorii materiale referitoare la numele proprietarului înscris în cărţile funciare a fost înregistrat la BCPI Timişoara în data de 9 iunie 2015. Rectificarea cărţii funciare poate fi efectuată pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească conform art. 908 Cod civil coroborat cu art. 219 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi CF. Sechestrul asupra unui imobil se poate nota în baza unei hotărâri judecătoreşti sau a unei ordonanţe emise de procuror, acte pe care nu nu le-aţi comunicat – este ultimul răspuns al Oficiului de Cadastru Timiş, din 10 iunie 2015. Într-o întâmpinare la dosarul revendicării de către reprezentanţii Kandia motivează că cei care revendică terenul nu sunt identificaţi cu nume şi că nu au fost părţi la judecata de fond a dosarului.

Comentarii

comentarii