La final, spectatorii vor putea asista la un concert susținut de timișorenii de la DJ Project.
Intrarea este gratuită, atât la spectacolul aerian, cât și la concert. Accesul spectatorilor va fi permis începând cu ora 17.00 și vor fi asigurate locuri de parcare în apropierea evenimentului.
“Suntem la cea de-a șasea ediție a spectacolului Timișoara Air Show, organizat de Aeroportul Timișoara. Acest eveniment este unul marcant pentru Timișoara și toată regiunea Banatului, la care participă de fiecare dată peste 10.000 de spectatori de toate vârstele, veniți din toată regiunea de vest a țării. Ne bucurăm că, an de an, vin tot mai multe familii cu copii, iar pasiunea pentru aviație merge mai departe”, a declarat directorul general Daniel Idolu.
Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internațional Timișoara are sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Asociației Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al unor instituții publice şi societăți comerciale. Toate informațiile sunt disponibile și pe site-ul oficial al aeroportului, www.aerotim.ro.
Comentarii
comentarii