Acasă Eveniment Mamă şi fiică, salvate după ce s-au aruncat în apele râului Mureş

Mamă şi fiică, salvate după ce s-au aruncat în apele râului Mureş

DISTRIBUIȚI

Două femei în vârstă de 78, respectiv 52 de ani, mamă şi fiică, au fost salvate, vineri seară, după ce au încercat să se sinucidă, aruncându-se în apele râului Mureş de pe un pod pietonal, în Arad. Cele două au fost transportate de urgenţă la spital. Una dintre femei a fost resuscitată de medici, aceasta revenindu-şi în urma manevrelor.

Pompierii din Arad au intervenit cu o autospecială de intervenţie care are în dotare o barcă şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, după ce au fost anunţaţi că sunt două persoane posibil înecate în râul Mureş, în apropierea clubului Voinţa.

 ”La sosirea echipajelor de intervenţie a fost identificată o persoană de sex feminin, în stare de inconştienţă, în apropierea malului, fiind scoasă din apă de către cetăţeni. Echipajul medical a început manevrele de resuscitare, iar în urma acestora victima prezintă semne vitale”, a transmis, vineri seară, ISU Arad.

 Cea de-a doua persoană a fost identificată pe malul apei, fiind conştientă şi cooperantă.  

”Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare. Cazul a rămas în atenţia organelor abilitate pentru cercetări şi stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis ISU Arad.

Comentarii

comentarii