Acasă Economic Managementul companiilor din România, în perioada de criză

Managementul companiilor din România, în perioada de criză

DISTRIBUIȚI

Personalităţi din mediul academic şi de afaceri dezbat, vineri, la Timişoara
 
Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor şi Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi vor organiza în perioada 6 – 7 noiembrie, cea de a 10-a ediţie a „Simpozionului Internaţional de Management”.   
În cadrul Simpozionului se va desfăşura vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, o dezbatere sub forma unei mase rotunde cu tema „Managementul companiilor din România, în perioada de criză”. Temele dezbaterii vor fi susţinute de personalităţi din mediul academic şi de afaceri: prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu (Academia de Studii Economice, Bucureşti), prof. univ. dr. Gyula Bakacs (Universitatea Corvinus Budapesta), prof. univ. dr. Ioan Cuzman (Preşedinte SIF Banat – Crişana), prof. univ. dr. Gh. Gh. Ionescu (Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor), ing. Andreas Birkhahn (Head of Quality Management, Claas Europa), dr. ing. Marius Grămescu (Director General Punto Asso), Ovidiu Şandor (Preşedinte Modatim), Călin Silaşi (Director BCR Erste) şi Emil Cristescu (Vice-preşedinte Bega Grup).
Intrarea este liberă. Pentru mai multe informaţii şi pentru confirmarea participării în cadrul evenimentului vă rugăm să vă adresaţi la adresa: elisabeta.orhei@gmail.com, persoana de contact ec. drd. Loredana Elisabeta Orhei.

Comentarii

comentarii