Acasă Actualitate Marius Matei: ”Satul bănățean – o uimire, în fața locurilor de legendă,...

Marius Matei: ”Satul bănățean – o uimire, în fața locurilor de legendă, de poveste, de dragoste și emoție!”

DISTRIBUIȚI

Pentru Marius Matei, girocean de origine, un mare iubitor al folclorului cu o mare pasiune de a pune în valoare frumsețea portului popular bănățean, anul 2023 a fost un an destul de bun.

În luna ianuarie, debutul a fost cu expoziția fotodocumentară „Postavuri Bănățene”, apoi în luna februarie a urmat cea de a doua expoziție fotodocumentară „Cojocăritul în Banat”, iar în luna martie cea de a treia expoziție fotodocumentară „Găteala capului”.

Luna aprilie a fost o lună a sărbătorilor și Marius Matei a reușit alături de doamna prof. dr. Maria Hadiji, șefa secției Expoziționale Pavilionare, să organizeze un eveniment în două părți.

Prima parte moderată chiar de domnia sa, iar cea de a doua parte fiind moderată de mine – spune Marius.

În prima parte a avut loc lansarea catalogului „Icoana fereastră. Meșterul iconar Nicolaie Muntean”, semnat prof. dr. Maria Hadiji. Pe lângă lansarea catalogului au mai avut loc ateliere de pictat icoane cu copiii de la Fundația Siguranța Copii, coordonate de Muntean Nicu un moment muzical deosebit oferit de solista de muzică populară Maria Petchescu, încheindu-se cu o masă ritualică de Paști.

În cea de a doua parte a fost lansat catalogul expoziției „Inspirație în creație” semnat de Marius, dedicat artistei Mariana Andone-Rotaru, avându-i ca invitați speciali pe domnul părinte prof. univ. dr. Constantin Jinga, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara și pe domnul prof. Lavinius Nikolajevic din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.

Luna mai a venit cu o expoziție frumoasă, o expoziție de suflet, pe care Marius a denumit-o „Zestre strămoșească”, expoziție care face parte dintr-un proiect demarat de mine încă din 2016, „Colecții și colecționari din România”. Invitată ca expozantă a fost doamna profesor Florina Jinga.

”În decursul lunii iunie am vernisat alături de colega mea, Daciana Vuia, etnograf și manager al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, expoziția „Patrimoniu Bănățean”, prin care am ales să marcăm pe de-o parte „Ziua Națională a Costumului Tradițional din România” și pe de altă parte Ziua Internațională a Iei”, spune Marius Matei.

În luna iulie a organizat la Muzeul Județean din Târgu Mureș expoziția „Portul tradițional bănățean” alături de muzeograf-etnograf Livia Marc și cercetător științific Dorel Marc.

Spre finalul expoziției, mai exact în ultimele zile ale acesteia, a avut loc și lansarea catalogului „Portul bănățean. Fast și somptuozitate” cu o prefață semnată de cercetător științific, dr. Dorel Marc.

Tot în luna iulie a avut loc vernisajul expoziției „Din inima Banatului” unde a fost invitată special Iuliana Tudor, cunoscut om de televiziune și pasionat de folclor autentic. Această expoziție s-a derulat în cadrul Festivalului Inimilor fiind o dublă expoziție, una realizată pe simezele Galeriei Rotonda a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, și o alta realizată outdoor, pe Podul de la Maria, Catedrala Mitropolitană, Filarmonica „Banatul” până în Parcul Rozelor din Timișoara.

Luna august a început cu Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO 2023 Timișoara) unde Marius a participat cu două expoziții, una realizată cu costume tradiționale din partrimoniul Muzeului Satului Bănățean Timișoara, unde alături i-au fost colegele conservator Lidia Lefter și gestionar-custode Adelina Nicolin, iar cea de a doua a fost realizată cu costume tradiționale din Colectia etnografica Marius Matei.

Tot în această lună, a vernisat expoziția „Portul tradițional bănățean” în cadrul Muzeului Național Golești. Toamna a început frumos cu un festival deosebit „Prin Sabie și foc” care s-a desfășurat în perioada 6-10 septembrie.

”Septembrie m-a surprins cu o invitație la un festival de prestigiu “Biserna grana”, în Serbia, la Novi Sad, unde am obținut premiul II dintre pentru autenticitatea și frumusețea costumului bănățean din Colecția etnografică Marius Matei. Aici a fost de mare ajutor frumoasa colaborare cu Ansamblul Doina Sannicolau Mare. Tot aici, în apropiere de Novi Sad, la Futog, am avut bucuria și onoarea de a fi invitat să iau cuvântul la lansarea cărții lui Petar Dešić”, a explicat Matei.

Marius Materi a continuat alături de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara cu o frumoasă și inedită expoziție „Bănățeni de altădată”, expoziție care s-a întins până la mijlocul lunii octombrie.

Spre sfârșitul anului, după un lung periplu prin marile muzee de etnografie ale țării, și-au găsit drumul înapoi spre casă piesele din Colecția etnografică Marius Matei. În cadrul expoziției itinerante intitulată „Graiul straielor moștenite” frumoasele piese de port bănățean au fost prezentate alături de alte piese din patrimoniul celor peste zece muzee naționale cu specific etnografic din România.

”Am avut, de asemenea, bucuria de a contribui cu modelele tradiționale bănățene din Colecția etnografică Marius Matei ca sursă de inspirație la realizarea Îngerului Speranței sau Îngerul Banatului, creat în mod inedit de Mihaela Laslo’s Art și La blouse roumaine.

De asemenea datorită frumoasei colaborări cu Geofolk am reușit să realizăm frumoase fotografii prezentând, într-o manieră inedită, costume tradiționale bănățene din aceeași colecție.

Fotografii frumoase am realizat și împreuna cu Turc Mihai prin proiectul său Oameni și locuri și încă două sedințe cu fotograful Ioan Tasi” a explicat Marius Matei.

”Satul bănățean, un sunet armonios, familiar, cald. Un cântec asemeni unei doine, asemeni unui vis, o bucurie tonifiantă pe care numai depărtarea ți-o poate revela atât de plină de emoție, de un sentiment unic vibrând, umezit de o lacrimă.

O iluminare în fața fiecărui cunoscut de care te bucuri că îl vezi, că e bine, că mai trăiește și că lumea care începe să treacă nu s-a terminat încă. O uimire, în fața locurilor de legendă, de poveste, de dragoste și emoție; o reîntâlnire cu noi înșine, de altădată, cu cei care au fost și cu cei care sunt. Cei plecați, îl întâlnesc de fiecare dată plini de emoție.

E satul bătrânilor noștri, și satul modern, cu cele mai frumoase case, cu oameni de omenie, harnici și răzbătători, – cel mai frumos sat…, cu peisajul cel mai armonios, mai plin de fantezie, cu pădurile, poienile și apele lui, cu șesul și culmile, cu aerul și lumina mai limpede ca oriunde, unic, în cadrul lui etern și frumusețile-i perene”, scrie cu emoție Marius Matei despre satul bănățean.

Comentarii

comentarii