„20 de procente din firmele aflate în Asia, în general, în China şi alte ţări ar dori să se reîntoarcă în Europa, în special în Europa de Est”
„Efortul convergent al tuturor actorilor de pe scena politică românească trebuie să meargă spre crearea de locuri de muncă, cu asigurarea desfacerii produselor, şomajul de 7 la sută fiind doar acel şomaj înregistrat la ANOFM, în realitate România având câteva milioane de persoane care ar dori să muncească şi care duc la ţară o agricultură de subzistenţă. Văd o şansă bună pentru România în perioada următoare, cu condiţia recredibilizării ţării la nivel politic şi economic, în context european, dar şi global, având în vedere că în momentul de faţă mediile germane şi cele europene prezintă o situaţie complet nouă, în sensul că 20 de procente din firmele aflate în Asia, în general, în China şi alte ţări ar dori să se reîntoarcă în Europa, în special în Europa de Est, din cauza creşterii birocraţiei în Asia, a cheltuielilor cu salarizarea, a contribuţiilor sociale, dar şi a costurilor logistice, timp şi bani, foarte mari pentru cei aflaţi cu sedii de producţie în Asia”, spune Popovici. Situaţia pe regiuni – se evidenţiază Bucureştiul, cu un PIB pe cap de locuitor de 15.800 de euro pe an, puterea de cumpărare fiind peste media europeană, cu 13 procente. Pe locul doi se află Regiunea de Vest, cu un PIB de 7.100 euro pe cap de locuitor pe an, puterea de cumpărare de doar 12.700 de euro pe cap pe an – 51 de procente din media europeană. Din păcate, avem regiuni care au un PIB pe cap de locuitor mult mai mic: Oltenia – 5.000 euro, Nord-Est – 4.000 euro.
Locuri de muncă atractive în ţara de baştină
„Cred că regionalizarea va contribui esenţial la eliminarea disparităţilor prin investiţii europene, dar şi contribuţia vecinilor din România. Din păcate, o populaţie de peste 16 milioane de români, din şase regiuni diferite ale ţării, se află în topul celor mai săraci europeni, urmarea fiind o migraţie puternică a celor mai săraci români spre Europa de Vest, în special a celor cu tendinţe nomade, care atrag supărarea oraşelor vest-europene, suprasolicitate în găsirea de cazare şi fonduri sociale pentru această populaţie. Consider că integrarea socială a acestor români săraci trebuie să fie un efort comun al autorităţilor române, dar şi al Uniunii Europene, pentru a crea locuri de muncă atractive în ţara de baştină a acestor europeni”, crede Popovici.
Comentarii
comentarii