Acasă Cultura Melinda Dumitrescu a renunțat la 500 de euro pe minut pentru a...

Melinda Dumitrescu a renunțat la 500 de euro pe minut pentru a deveni misionar creștin

DISTRIBUIȚI

O mare violonistă, apreciată în toată lumea, a pus punct unei cariere de succes și s-a dedicat misionarismului la Medjugorje, acolo unde se spune că Fecioara Maria apare neîntrerupt de 25 de ani

Tânăra Melinda Dumitrescu este cu siguranță un fenomen autentic. Cu un talent formidabil pentru vioară – a cântat cu un Stradivarius – cu concerte în toată lumea, cu contracte propuse care începeau de la sume de 500 de euro pe minut, cu aplauze nesfârșite în urma fiecărui concert, Melinda a renunțat. A simțit o chemare mai presus de ea. A devenit misionar creștin. Călătorește și acum în toată lumea, dar în această calitate. Cântând la o vioară de 200.000 de euro și ducând mai departe mesajul de pace al Maicii Domnului, care, la Medjugorje, în Bosnia-Herțegovina, se arată de 25 de ani. Melinda Dumitrescu s-a născut într-o familie de muzicieni, cu tatăl ortodox și mama catolică. Mama a consacrat-o, a încredințat-o total Sfintei Fecioare Maria și, prin Maica Domnului, către Iisus. A cunoscut iubirea lui Dumnezeu datorită mamei sale, spune Melinda. ”Ea m-a educat în credință, iar prin tatăl meu am fost educată din punct de vedere artistic, ambii părinți au descoperit în mine acest talent. Timp de 12 ani, tatăl meu m-a dus la Moscova, la un mare muzician. După Revoluție, la 14 ani, am mers în Italia, la un concurs internațional, unde mi s-a acordat Premiul I și Cupa de Aur. Până la 17 ani, am trăit în România, fericită. ȘI, întotdeauna, din toate călătoriile mele, din toate țările pe unde am cântat, Japonia, Italia, Germania și multe altele, așteptam cu drag și nerăbdare să mă întorc în țara mea natală. Apoi m-am stabilit în Germania, pentru a studia muzica. Am constatat, însă, că aveam alte valori față de colegii mei, alte năzuințe, care mi se înrădăcinaseră din familie. Eram la clasa unui mare maestru în arta viorii, trebuia să cânt bine, eram în competiție cu tineri din toată lumea. Mă întrebam de ce trebuie să fac eu asta? Căutam prietenia celorlalți, dar intențiile mele erau diferite. Și atunci, în nefericirea mea, am strigat către Dumnezeu să-mi arate care e rostul și sensul vieții mele, care e sensul aplauzelor care mă lasă rece? Am primit apoi ceea ce eu consider acum un răspuns de la Dumnezeu, o carte cu mesaje ale Sfintei Fecioare Maria, de la Medjugorje. Am ajuns acolo, nu am vrut să duc vioara, dar am găsit, în mijlocul tinerilor care se rugau, ceea ce inima mea căuta și nu găsea. Acea iubire, acea pace, acea bucurie a copiilor lui Dumnezeu, veniți din toate colțurile lumii, care se întâlnesc într-o singură familie: familia lui Dumnezeu. Am continuat studiile, dar am renunțat la carieră, pentru că nici banii și nici podiumul sau faima nu-mi dădeau satisfacția  pe care o simțeam acolo. Nu eram conștientă nici măcar de anvergura talentului meu. Lumea, cu toate atracțiile ei, nu-mi oferea ceea ce am găsit acolo”, povestește Melinda. Tânăra a fost invitată de unchiul ei, chirurgul Romeo Dumitrescu, la Reșița, el însuși un talentat interpret la vioară, pentru a participa la o reuniune privată, o seară de excepție, de altfel, unde cele peste 30 de persoane prezente, profesori universitari, fețe bisericești, artiști, s-au putut bucura de mesajul Melindei. Tânăra misionară a cântat la vioară, a vorbit despre minunile de la Medjugorje, despre profundul mesaj de pace pe care Maica Domnului îl adresează prin intermediul vizionarilor, în fiecare an, din acel loc sfânt, despre miracolele care se petrec cu cei ce merg acolo și decid să se lase în mâinile Domnului. A însoțit-o un tânăr reșițean de doar 19 ani – să-i spunem R., pentru a-i proteja identitatea – care a mărturisit pentru prima oară în public experiența sa de la Medjugorje. Cu sinceritatea caracteristică vîsrstei, R., fost cosumator constant și fervent de droguri, a povestit toate avatarurile și chinul său, sevrajul groaznic prin care a trecut și, apoi, pacea, vindecarea, pe care le-a găsit la Medjugorje. Povestea sa e cutremurătoare, dar nu e singura. Zeci de tineri din toată lumea descoperă în acel Loc Sfânt vindecarea, bucuria și dragostea. Un mare punct bun și pentru chirurgul reșițean Romeo Dumitrescu, actualmente și consilier județean, omul care de ani de zile se străduiește, în mod absolut privat, să mențină vie flacăra culturii și artei la Reșița, și care, iată, a făcut posibilă o astfel de seară minunată.

 

 

Comentarii

comentarii