Acasă Administraţie Membrii mediului social, economic și administrativ vor colabora pentru dezvoltarea județului Timiș,...

Membrii mediului social, economic și administrativ vor colabora pentru dezvoltarea județului Timiș, în cadrul unui nou Consiliu

570
DISTRIBUIȚI

Reprezentanții mediului social, economic, universitar, dar și membrii corpului consular acreditați la Timișoara au fost invitați de Consiliul Județean Timiș să facă parte dintr-o nouă structură de dialog, care va ajuta la dezvoltarea județului. Joi a avut loc ședința de înființare a Consiliului de Strategie și Consiliere Economică (C.S.C.E.).

Acesta va fi un mecanism de colaborare directă al insitituției cu mediul economic și universitar, acesta va ajuta la realizarea unei strategii de dezvoltare economico-socială a județului.

Din cadrul CSCE vor face parte președintele CJ, primarii Timișoarei și Lugojului, rectori ai universităților publice și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai corpului consular. Joi a avut loc prima întâlnire CSCE, în format hibrid, atât fizic cât și online, unde au participat peste 60 de reprezentanți ai mediului de afaceri, fiind transmise invitațiile de aderare la Consiliu.

„Strategia de dezvoltare a Timișului pentru perioada 2021 – 2027 nu va fi o înșiruire de declarații politice, ci va avea la bază o serie de politici publice gândite și implementate împreună cu toți actorii locali, administrativi, privați, educaționali și consulari. Ultimii șapte ani nu au adus Timișului dezvoltarea pe care o merită, evoluțiile economice de la nivelul județului fiind mult sub potențialul pe care îl posedă. Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este conștientizarea ei”, a declarat președintele CJ, Alin Nica.

Consultând datele Eurostat, în ultimii șapte ani Timișul a câștigat 10 puncte procentuale față de media UE, avansând de la 71% la 81% din PIB per locuitor (PPS), în timp ce Clujul a câștigat 22 de puncte, iar media națională este de 12%. Astfel, dacă discutăm despre convergența reală, Timișul a câștigat mai puțin decât media națională. Evoluția anului 2019 plasează creșterea economică a Timișului sub creșterea economică națională (1.9% față de 4.1%). Clujul a avut o creștere de 6,1%. Cu alte cuvinte, în planul convergenței reale Clujul se apropie de media UE, în timp ce Timișul stagnează, ne spun cei de la CJT.

„Avem nevoie mai mare ca oricând să identificăm noile resorturi de creștere economică, o creștere care aduce odată cu ea și bunăstarea comunităților noastre. O bunăstare la care dumneavoastră ați contribuit din plin, dar pentru care, pe viitor, va trebui să lucrăm îndeaproape. Sunt convins că împreună putem fructifica mai eficient oportunitățile pe care noul mecanism de redresare și reziliență ni le va aduce și cred că împreună putem face din proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii un succes al comunităților noastre”, a transmis președintele CJ Timiș, Alin Nica, invitaților săi.

Pentru o interacțiune permanentă între membrii consiliului, s-a propus înființarea unui birou permanent format din cinci reprezentanți ai mediului de business care să dețină un mandat de un an, doi rectori – desemnați de către cele patru universități, președintele CJ, primarii municipiilor Timișoara și Lugoj, cât și un reprezentant al corpului consular. Totodată, în cadrul întâlnirii de joi a fost lansată invitația participanților de a face parte din Consiliul de Strategie și Consiliere Economică, urmând ca în prima jumătate a lunii martie să se realizeze o ședință de lucru pentru fundamentarea direcțiilor de dezvoltare economică a județului și  posibilitățile de intervenție ale Consiliului Județean Timiș.

C.S.C.E. are la bază 13 task force-uri și cinci forme asociative, după cum urmează:

  1. Industrie și cercetare – dezvoltare
  2. IT&C
  3. HoReCa și Turism
  4. Antreprenoriat, IMM și Start-up
  5. Cultură
  6. Energie și Mediu
  7. Mediu Asociativ și ONG
  8. Educație
  9. Sănătate
  10. Fonduri Europene
  11. Infrastructură și Construcții
  12. Agricultură și Industrie alimentară
  13. Muncă
  14. Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș
  15. Clubul de Afaceri Româno – German
  16. Camera de Comerț Italiană pentru România
  17. Clubul Economic Nord – American
  18. Clubul Oamenilor de Afaceri Româno – Francezi

 

 

Comentarii

comentarii