Acasă Actualitate Migranţi reţinuţi la frontieră

Migranţi reţinuţi la frontieră

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, în ultimele zile, patru grupuri de migranţi, formate din nouă persoane care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Agenţii de la Lunga şi Sânnicolau Mare au depistat pe câmp patru grupuri de migranţi, formate din nouă bărbaţi. Opt dintre migranţi au fost depistaţi la frontiera cu Serbia, în timp ce încercau să intre ilegal în ţara noastră, iar o persoană a fost reţinută la graniţa cu Ungaria, dorind să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. Persoanele descoperite nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora la sediul Sectorelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. S-a stabilit că bărbaţii depistaţi sunt cetăţeni din Egipt şi Palestina, cu vârste cuprinse între 21 şi 39 de  ani. În cadrul primelor cercetări, cu toţii au declarat că intenţia lor este de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză. Pe numele celor în cauză au fost întocmite lucrări penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii