Acasă Eveniment Ministrul Funeriu le mai dă o lovitură sub centură profesorilor

Ministrul Funeriu le mai dă o lovitură sub centură profesorilor

DISTRIBUIȚI

Un coleg de partid, membru al Comisiei de învățământ dezvăluie
Deputatul arădean Marius Göndör, membru al Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor îi atrage atenția ministrului Daniel Funeriu că este pe cale să le mai dea profesorilor o lovitură sub centură. Deputatul PDL Marius Göndör i-a trimis ministrului o scrisoare deschisă în care îi explică că ordinul de ministru pentru introducerea unui program computerizat standard pentru calcularea salariilor cadrelor didactice nu este chiar soluția cea mai bună pentru că el conţine anumite inadvertenţe.
„Interzicerea reţinerii cotizaţiei şi a ratelor CAR direct de pe statul de plată reprezintă una dintre aceste inadvertenţe, care creează un disconfort clar cadrelor didactice. Casa de Ajutor Reciproc a cadrelor didactice este un organism non-bancar legiferat, la nivel naţional, iar eliminarea reţinerii directe a cotizaţiilor, respectiv a ratelor CAR presupune ca toate cadrele didactice membre în acest organism să se deplaseze lunar la sediul Casei de Ajutor. Cum în fiecare judeţ există doar un sediu, acest fapt presupune ca lună de lună zeci de mii de oameni, din localităţi aflate la zeci şi sute de kilometri distanţă de reşedinţa de judeţ, să-şi sacrifice o zi pentru a-şi plăti obligaţiile. O pierdere de timp şi de bani care poate fi rezolvată printr-o simplă operaţiune contabilă, interzisă însă de Ordinul dumneavoastră de ministru. Aceeaşi speţă se regăseşte şi la cotizaţia de sindicat, care nu mai este reţinută pe statul de plată, ci trebuie plătită tot personal”, a explicat Marius Göndör. El spune că nici o altă instituţie a statului nu a interzis reţinerea direct de pe statul de plată a acestor sume, mecanismul funcţionând de comun acord între angajator şi angajat.
Marius Göndör a fost profesor, lider de sindicat, inspector general judeţean, iar acum este parlamentar, membru al Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor. „Nu e normal ca prin măsuri inutile pentru minister să creăm noi prejudicii de ordin material şi să punem zeci de mii de oameni pe drumuri. Criza ne-a obligat la măsuri dure, precum reducerile salariale, pe care cadrele didactice le-au resimţit din plin. Acum, aceste prevederi aduc alte lovituri, tocmai într-o zonă a învăţământului rural, unde veniturile sunt şi aşa mici, unde avem probleme cu transportul cadrelor didactice, cu asigurarea numărului de ore pentru o normă întreagă şi multe altele”, spune deputatul arădean.

 

Comentarii

comentarii